Acasă » Interes general » Hidroelectrica a lansat aplicația mobilă iHidro

Hidroelectrica a lansat aplicația mobilă iHidro

3 octombrie 2023
Digitalizare
energynomics

Hidroelectrica a lansat luni aplicația mobilă iHidro, disponibilă pentru sistemele Android şi iOS, care oferă şi o versiune desktop pentru accesarea de pe calculator.

Potrivit unui comunicat al companiei, printre caracteristicile cheie ale aplicației iHidro se numără: monitorizarea consumului – pe pagina principală a aplicației, clienții pot verifica soldul curent şi pot accesa rapid ultima factură emisă; de asemenea, pot accesa secțiunea de grafic al istoricului de consum şi pot raporta indexul autocitit pentru o mai bună gestionare a consumului de energie şi gestionarea locurilor de consum – clienții pot gestiona toate locurile de consum pentru care au contract.

Totodată, aplicația are o secțiune dedicată facturării, care conține facturile emise şi istoricul plăților efectuat şi una dedicată utilizării care permite introducerea indexului autocitit şi consultarea istoricului de consum.

În secțiunea Servicii este disponibil un link către portalul client.hidroelectrica, urmând ca foarte curând să fie adăugat şi un link către Q Desk – aplicația de gestionare a reclamațiilor şi sesizărilor.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *