Acasă » Electricitate » Am lansat numărul 40 al revistei Energynomics!

Am lansat numărul 40 al revistei Energynomics!

3 octombrie 2023
Electricitate
energynomics

Numărul 40  al revistei Energynomics Magazine a fost lansat marți, 3 octombrie, în cadrul conferinței „Mai multe regenerabile pentru România”, și va fi accesibil online, gratuit, alături de toate celelalte numere anterioare.

ENERGYNOMICS MAGAZINE ONLINE

184 de pagini de interviuri, analize și opinii, integral bilingve, la cea mai bună calitate grafică, sunt disponibile acum pentru toți cei interesați de actualitatea industriei energetice din România. În câteva săptămâni va fi distribuită și varianta tipărită, așa cum se întâmplă din decembrie 2013, pentru profesioniștii din industria energetică din România, managerii celor mai active companii și oficialii din autoritățile de reglementare cu atribuții în sectorul energetic.

Pentru aceștia, abordăm temele de maximă actualitate, de la dinamica accelerată din domeniul financiar, la cele mai noi tendințe din zona de eficiență energetică, de la investițiile MOL în România, la noul viitor anticipat de Elcen, de la noua imagine pe care o prezintă Republica Moldova, la impactul listării Hidroelectrica. Segmentul regenerabilelor domină acest număr, cu tendințe și perspective strategice, cu soluții tehnologice și noi modele de  business.

Câteva idei din cuprins

Volker Raffel, CEO E.ON Romania, vorbește în cadrul unui interviu exclusiv pentru Energynomics despre noile tendințe și apetitul prosumatorilor, necesitatea extinderii și modernizării rețelelor de distribuție, dar și despre proiectul-pilot cu hidrogen și încălzirea sustenabilă. „Suntem într-un plin boom al energiei fotovoltaice, fapt confirmat și de cererea pentru soluțiile noastre, care este în creștere puternică, atât pe segmentul business, cât și pe cel rezidențial.”

Obiectivele Grupului MOL sunt de diversificare a portofoliului pentru clienți și de transformare a segmentului Consumer Services într-un retailer de bunuri de consum centrat pe digitalizare și un furnizor integrat de servicii complexe de mobilitate până în 2030, ne-a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chair, MOL România. „Unul dintre obiectivele noastre strategice este să investim în devoltarea segmentului de Consumer Services, iar segmentul non-oil are o contribuție importantă în economia performanței companiei”, afirmă oficialul MOL România.

George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), explică pentru Energynomics care sunt politicile pe care ANRE le are în vedere pentru a facilita investițiile, atât în contextul noului val al regenerabilelor, cât și pe durata celei de-a cincea perioade de reglementare pentru rețelele de transport și distribuție. Totodată, George Niculescu prezintă stadiul interconectărilor și planurile de dezvoltare ale rețelelor de electricitate și gaze, dar și măsurile pentru sprijinirea prosumatorilor și cooperarea specială cu Republica Moldova.

Autorități și manageri, companii și experți din toate sectoarele energetice apar de asemenea în noul număr Energynomics Magazine. Între aceștia, Volker Raffel, E.On Romania, Camelia Ene, MOL România, Răzvan Popescu, Romgaz,Radu Hanga, Bursa de Valori București, Traian Halalai, Exim Banca Românească, Victor Parlicov, ministrul Energiei din Republica Moldova, Liviu Gavrilă, Asociația Română pentru Energie Eoliană – RWEA, Mark Beacom, Black Sea Oil & Gas, Horațiu Regneală, Renovatio Solar, Giacomo Billi, Alive Capital, Armand Domuța, Restart Energy, Gabriel Purice, Bursa Română de Mărfuri, Claudiu Crețu, Elcen.

Menținem perspectiva integrată asupra întregii industrii, cu patru secțiuni distincte pentru fiecare mare sector – electricitate, petrol și gaze, regenerabile, termoficare – și o secțiune de interes general.

Puteți vedea toate numerele anterioare în format electronic AICI.

Dacă vreţi să ne propuneţi o temă, o colaborare editorială sau publicitară, vă invităm să ne scrieţi pe adresa office @ energynomics.com. Pentru abonamente, vă invităm să folosiţi aceeaşi adresă office @ energynomics.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *