Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Guvernul introduce o acciză de 7 eurocenţi pe litru în prețul carburanților

Guvernul introduce o acciză de 7 eurocenţi pe litru în prețul carburanților

5 noiembrie 2013
Consumatori
energynomics

Guvernul a convenit cu FMI să aplice în prețul carburantului a unei accize de 7 eurocenți pe litru, cu intenția de a colecta bani pentru crearea unui fond care să finanțeze dezvoltarea șoselelor și autostrăzilor. Acciza va fi inclusă în baza de impozitare a TVA, și se va renunța la calcularea accizei la cursul euro din 1 octombrie, ci aceatsa va fi indexată anual cu rata inflației. Deasemenea, au fost instituite noi taxe pe construcții speciale și infrastructura de transport a energiei.

Astfel, prețul carburanților s-ar putea scumpi considerabil, cu aproximativ 7%. În acest moment nu este clar dacă taxa va fi aplicată doar alimentării autoturismului deținut de persoane fizice, doar sectorului comercial, ori tuturor vânzărilor.

Un cost suplimentar de 40 de bani pe litru înseamnă 65 de euro anual pentru fiecare român

Un litru de combustibil va costa cel puțin 6,4 lei, față de 6 lei în prezent la majoritatea pompelor din București. Adăugarea celor 7 cenți, la care se adaugă TVA, duce la o majorare aproximativă de 38 de bani, care, indeaxată cu o inflație de 2,2% țintită anul acesta de BNR, urcă la aproape 39 de bani costul real al scumpirii. Nu se cunoaște, însă, în ce mod se va modifica și calculul accizei de bază, care nu va mai fi legat de cursul leu- euro, ci de inflație. Fără această formulă este imposibil de calculat efectul asupra economiei, însă, luând în considerare faptul că un rezervor de 60 de litri de combustibil va costa românul, lunar, în medie cu 24 de lei mai mult, reiese un cost suplimentar anual de aproximativ 65 de euro.

Fără a lua în calcul și faptul că taxele pe combustibil se răsfrâng în toate mărfurile, și în inflație. Însă potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, impactul asupra inflației al noilor taxe va fi de maximum 0,2%.

Scade puterea de cumpărare, se diminuează cererea

Creşterea accizelor la carburanţi va afacta nivelul de trai, oamenii renunţând să folosească maşinile, şi nu va duce la majorarea inflaţiei, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, menţionând că măsurile anunţate de Guvern l-au luat prin surprindere.

„Oamenii nu vor mai folosi maşinile proprii. Nu cred că într-o societate care în momentul de faţă are încă probleme de criză, de capacităţi de producţie nefolosite, deci în care există pe de altă parte impulsuri deflaţioniste foarte puternice, că vom vedea o inflaţie semnificativă”, a spus Pogonaru.

El a menţionat că anul viitor ar putea să existe presiuni inflaţioniste având în vedere că este un an electoral, dar nu din cauza creşterii preţului la carburanţi.

„Acest lucru se va traduce din păcate în nivelul de trai al cetăţenilor normali”, a adăugat Pogonaru.

„Sunt luat prin surprindere de o taxare a stâlpilor de electricitate. Transelectrica va încărca factura consumatorului? Deodată au aruncat pe masă o problematică foarte larg, nediscutată cu mediul de afaceri. Nimeni nu a discutat despre noile taxe”, a spus Pogonaru.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat că în prezent constată că se trece la crearea de taxe noi, care să hrănească sistemul bugetar, și astfel se ajunge iar la situaţia în care „omul gras – statul, se urcă în spatele omului slab – economia”.

„Observ o schimbare în politica internă. Îmi aduc aminte de anul de criză profundă 2010, cu măsuri extrem de dure, luate pentru a nu se pune nimic în spatele IMM-urilor. Acum observ o schimbare a ponderii şi cred că este greşit: se trece din nou la inventarea de taxe, impozite, care să aducă bani la buget pentru a hrăni aparatul bugetar. O spun ca un semnal extrem de serios şi afirm fără rezerve că este greşit”, a spus preşedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *