Acasă » Legal » Legislatie Primara » Guvernul dă liber la achiziții publice fără proceduri interne

Guvernul dă liber la achiziții publice fără proceduri interne

2 iulie 2014
Interes general
energynomics

Guvernul a abrogat regula achiziţiilor publice care stabileşte că firmele de stat care nu sunt obligate să organizeze licitaţii trebuie în schimb să elaboreze norme procedurale interne, pentru respectarea egalităţii de tratament la atribuirea contractelor a căror valoare depăşeşte pragul achiziţiei directe. Prevederea a fost abrogată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă.

În luna iulie a anului trecut, după ce iniţial era stabilit ca toate regiile autonome şi companiile naţionale să fie obligate să desfăşoare proceduri de achiziţie publică, legislaţia în domeniu a fost modificată. Doar regiile şi companii de stat care se încadrează în articolele 8 şi 9 ale OU 34/2006 privind achiziţiile publice sunt obligate să deruleze licitaţii. Societăţile exceptate trebuiau să elaboreze „norme procedurale interne” în ceea ce priveşte atribuirea contractelor a căror valoare depăşeşte pragul achiziţiilor directe.

Articolul 8 al OU 34/2006 stabilește că este autoritate contractantă oricare organism al statului care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local, precum şi oricare organism care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public ori se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante sau unui alt organism de drept public, precum şi dacă în componenţa consiliului de administratie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public.

Articolul 9 stabileşte pentru ce anume contracte sunt aplicate procedurile de achiziţii publice.

În urmă cu un an a fost introdusă o completare care stabilea că „regiile autonome sau companiile naţionale/societăţile comerciale care nu se încadrează în prevederile articolelor 8 sau 9, dar al căror capital integral ori majoritar este deţinut de un organism al statului, pentru atribuirea contractelor de furnizare/prestare de servicii/execuţie de lucrări a căror valoare estimată depăşeşte pragul prevăzut la articolul 19 (cel al achiziţiilor directe – n.r.) trebuie să elaboreze norme procedurale interne care să asigure respectarea principiilor nediscriminării şi egalităţii de tratament, transparenţei, proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce. Normele procedurale interne vor fi aprobate de către autoritatea tutelară”.
Guvernul a abrogat acest paragraf.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Paul Dobrin, a explicat: „Aceste companii nu sunt autorităţi contractante, ele activează pe o piaţă concurenţială şi nu au obligaţia de a aplica prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice. Prin urmare, orice prevedere care se referă la acestea nu constituie obiectul de reglementare nici a directivelor europene, nici a legislaţiei naţionale privind achiziţiile publice”.

El a susţinut că acest fapt „nu împiedică” conducerea companiilor respective, pentru realizarea unui management performant, să stabilească „propriile reguli” transparente şi concurenţiale pentru efectuarea achiziţiilor destinate desfăşurării activităţii.

În urmă cu un an, când unele companii de stat au fost exceptate de la obligaţia licitaţiilor, fosta conducere a ANRMAP a transmis agenţiei Mediafax că societăţile din portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, Plafar şi Romaero se vor regăsi printre societăţile exceptate de la obligaţia organizării de licitaţii publice, deoarece activează „pe o piaţă concurenţială şi nu servesc interesului general”. La acel moment, PDL a susţinut că va sesiza Comisia Europeană pentru această exceptare.

Piaţa achiziţiilor publice reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României, iar statul, prin instituţiile şi companiile sale, este cel mai mare cumpărător. Analiştii consultaţi acum trei ani de Ziarul Financiar apreciau că între 20 şi 40% dintre contractele încheiate cu statul sunt „cu dedicaţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *