Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Guvernul permite Transelectrica să limiteze consumul marilor consumatori între 19:00 și 23:00, ca măsură de ultimă instanță

Guvernul permite Transelectrica să limiteze consumul marilor consumatori între 19:00 și 23:00, ca măsură de ultimă instanță

    10 august 2026
    Electricitate
    energynomics

    Guvernul a creat cadrul legal prin care Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Național, poate limita în tranșe consumul marilor operatori economici prevăzuți de normativul specific, în intervalul 19:00-23:00, dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național impune o asemenea intervenție. Mecanismul poate fi aplicat până la 31 august și nu vizează consumatorii casnici.

    Măsura nu presupune o reducere automată a consumului industrial. Limitarea este ultima etapă într-o succesiune de intervenții prevăzute pentru situațiile de deficit: creșterea rezervelor tehnologice, pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică, reducerea sau anularea capacității de interconexiune pentru export și reducerea schimburilor notificate pe direcția export. Abia dacă aceste măsuri nu sunt suficiente poate fi activată limitarea consumului între orele 19:00 și 23:00.

    Normativul vizează exclusiv mari operatori economici consumatori, însă lista companiilor și repartizarea lor pe tranșe nu au fost comunicate. Ca profil, marii consumatori de energie provin în principal din industriile electro-intensive, precum siderurgia și metalurgia, industria chimică, cimentul, sticla sau hârtia. Exemple de companii cu platforme industriale mari și consum energetic semnificativ sunt Saint-Gobain România, Holcim România, Heidelberg Materials România sau Chimcomplex. Aceste exemple ilustrează doar tipul de operator industrial care poate avea un consum ridicat de energie și nu înseamnă că respectivele companii sunt incluse în Normativul de limitare aplicabil în august 2026.

    Decizia vine într-un context de stres hidrologic și de producție. Ministerul Energiei a emis în 7 august o alertă timpurie către Comisia Europeană și autoritățile competente din statele membre UE, în temeiul Regulamentului european privind pregătirea pentru riscuri în sectorul electricității. Potrivit comunicării ministerului, persistența condițiilor hidrologice nefavorabile poate conduce inclusiv la indisponibilizarea Unității 2 de la Cernavodă. Alerta ar urma să rămână activă până la ameliorarea condițiilor de pe Dunăre și, conform prognozelor invocate atunci, nu înainte de 15 august.

    În paralel, România a formalizat și structura instituțională pentru gestionarea unei eventuale crize. Ordinul ministrului Energiei nr. 813/2026 constituie Centrul operativ național în sectorul energetic (CONSE), structură coordonată de Ministerul Energiei și responsabilă pentru declararea situațiilor de criză pe piața energiei electrice. Din CONSE fac parte, între alții, reprezentanți ai Ministerului Energiei, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, OMV Petrom, Romgaz, Complexului Energetic Oltenia și operatorilor de distribuție.

     

    Articol distribuit cu susținerea Schneider Electric

    Despre Schneider Electric

    Schneider Electric creează impact prin maximizarea valorii energiei și resurselor, conectând progresul cu sustenabilitatea. Suntem un lider global în electrificare, automatizare și digitalizare, oferind soluții IoT bazate pe AI pentru industrii inteligente, infrastructură, centre de date și clădiri.

    Cu 150.000 de angajați în peste 100 de țări, promovăm diversitatea și inovarea. Schneider Electric România, cu 27 de ani de activitate și peste 300 de angajați, coordonează operațiuni în Armenia și Moldova și oferă suport în 17 limbi pentru 26 de țări prin Bucharest Hub.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *