Acasă » Petrol și Gaze » Grupul PKN ORLEN își va dubla numărul de benzinării din Slovacia

Grupul PKN ORLEN își va dubla numărul de benzinării din Slovacia

14 aprilie 2022
Consumatori
Bogdan Tudorache

Grupul polonez ORLEN va adăuga 25 de noi unități rețelei sale de benzinării din Slovacia. Până la sfârșitul anului 2030, rețeaua de retail ORLEN din Europa Centrală și de Est urmează să cuprindă cel puțin 3.500 de unități, iar ponderea rețelei din străinătate urmează să crească de la 37% la 45%. Rețeaua din Slovacia va cuprinde 88 de benzinării.

„Am implementat în mod constant strategia Grupului ORLEN, investind într-o extindere dinamică a rețelei de benzinării nu numai în Polonia, ci și în întreaga regiune. Una dintre direcțiile strategice și naturale de creștere în această zonă este Slovacia. Investițiile în rețelele de stații de benzină din afara Poloniei reprezintă un element important pentru creșterea recunoașterii internaționale a mărcii ORLEN și a poziției noastre în afaceri. Mai ales că avem deja o cotă de 14,5% din piața angro din Slovacia. În plus, după finalizarea fuziunii cu Grupa LOTOS, vom adăuga 41 de stații la lanțul nostru din această țară, întărind astfel poziția puternică pe piață a Grupului ORLEN. În viitorul apropiat, plănuim noi investiții în regiune și ne așteptăm să achiziționăm alte 100 de stații”, a declarat Daniel Obajtek, Președintele Consiliului de Administrație al PKN ORLEN.

A fost deja semnat un acord pentru achiziționarea a 25 de benzinării în Slovacia. Procesul de achiziție este de așteptat să înceapă în luna iunie a acestui an, după ce tranzacția va fi aprobată de autoritatea antitrust slovacă. Toate stațiile de service din Slovacia vor funcționa în cele din urmă sub marca ORLEN, în urma unui proces de rebranding gradual.

”De când am intrat pe piața slovacă, am crescut constant numărul stațiilor noastre de service, ceea ce ne face una dintre rețelele cu cea mai rapidă creștere din această țară. După finalizarea acestei tranzacții, vom fi printre primii cinci jucători din regiune. În acest fel, oferim clienților din regiune carburanți de înaltă calitate dovedită, precum și acces la soluții de retail de ultimă generație. Acesta este ceea ce garantează marca ORLEN”, a afirmat Tomasz Wiatrak, Președintele ORLEN Unipetrol, responsabil pentru piața slovacă în cadrul Grupului ORLEN.

Cele 25 de noi locații din Slovacia care vor fi achiziționate de către Grupul ORLEN sunt stații expres, adică stații cu autoservire. Dată fiind natura lor, acestea sunt destinate să funcționeze sub marca ORLEN Express.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *