Acasă » Interes general » Guvernul vrea să reducă drastic perioada insolvenței firmelor

Guvernul vrea să reducă drastic perioada insolvenței firmelor

30 iunie 2017
Interes general
energynomics

Autoritățile intenționează să reducă numărul de ani în care o companie poate să stea în insolvență, de la 5 la 2 ani, a declarat ministrul propus al Finanțelor, Ionuț Mișa, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament. „Intenționăm să reducem numărul de ani în care o companie poate să stea în procedură de insolvență. În foarte multe situații s-a depășit termenul de 5 ani prevăzut de lege. Dorim ca aceste firme să treacă în faliment pentru a nu mai crea noi hemoragii la bugetul de stat. Intenționăm să reducem termenul de 5 ani la 2 ani, în urma unei estimări pe care am luat-o în calcul. Vrem să ne fundamentăm această analiză, pentru a nu afecta companiile care ar avea posibilitatea să își revină economic și să revină în circuitul economic”, a spus Mișa, conform Agerpres.

El a precizat că se dorește introducerea unor condiționalități în privința plății ratelor curente pe perioada desfășurării procedurii de insolvență. „Vrem să introducem condiționalități în privința plății ratelor curente pe perioada desfășurării procedurii de insolvență, să plătească ratele lunare ceea ce au declarat în cursul procedurii de insolvență cât și ratele din procedura de insolvență. Astăzi există întârzieri foarte mari. Dacă nu respectă acest calendar, firma va intra în faliment și stopăm posibilitatea uni companii de a creea noi datorii al bugetul de stat”, a mai arătat ministrul propus al Finanțelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *