Acasă » Termo » Germania analizează acordarea de ajutoare la încălzire ca răspuns la creşterea prețurilor

Germania analizează acordarea de ajutoare la încălzire ca răspuns la creşterea prețurilor

Energynomics

Guvernul german analizează posibilitatea de a ajuta gospodăriile să îşi plătească facturile la încălzire în lunile de iarnă, o nouă dovadă a acţiunilor avute în vedere de guverne ca răspuns la criza energetică, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Trebuie să facem ceva”, a spus joi ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner într-un discurs ţinut la o adunare a Partidului Liberal Democrat (FDP) organizată la Stuttgart. “Vă promit că, în limitele mijloacelor care îmi stau la îndemână, vom acorda un astfel de sprijin bazat pe principiul solidarităţii persoanelor care sunt afectate în mod deosebit”, a adăugat Christian Lindner.

Preţul gazelor naturale a reînceput să crească în 2022, după ce pe parcursul lui 2021 s-a triplat. Escaladarea costurilor la energie a afectat în mod deosebit gospodăriile, în condiţiile în care facturile au explodat, dar şi numeroase sectoare industriale, care au fost nevoite să reducă producţia.
În centrul acestei crize se află livrările insuficiente de gaze ruseşti, care au coborât la cel mai redus nivel (pentru acest moment al anului) de după 2015, tocmai într-un moment în care temperaturile ar urma să scadă.

Christian Lindner, liderul Partidului Liberal Democrat (FDP), cel mai mic partid din coaliţia condusă de cancelarul Olaf Scholz, a precizat că ajutoarele avute în vedere ar urma să fie concentrate pe acele persoane ale căror costuri cu încălzirea reprezintă o parte disproporţionată din veniturile lor disponibile.

Germania îşi permite să acorde ajutoare, a subliniat Christian Lindner, adăugând că împrumuturile nete preconizate pentru acest an vor fi cu aproximativ 10 miliarde de euro mai mici decât s-a bugetat.

 

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.