Acasă » Interes general » George Niculescu (ANRE): Tranziția energetică este ireversibilă

George Niculescu (ANRE): Tranziția energetică este ireversibilă

13 iunie 2023
Interes general
energynomics

Procesul tranziției energetice este ireversibil iar România trebuie să îl continue indiferent de ce se întâmplă în regiune, a declarat președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.

”Am început acest drum și este clar că trebuie să îl continuăm indiferent de ce se întâmplă în zona noastră sau în regiune. Ne continuăm planul”, a spus Niculescu.

În acest context, România ”trebuie să fie și va fi” prima țară din zona Mării Negre care va avea o legislație care să stimuleze investițiile în acest sector, iar portul Constanța va juca un rol crucial în aceste dezvoltări. De aceea, toate instituțiile statului trebuie să depășească toate provocările, acesta este rolul nostru și să lucreze împreună.

Potrivit lui Niculescu, ”investițiile sunt soluția sănătoasă” în combaterea crizei din sectorul energetic care a afectat România și Europa.

”Suntem pregătiți și ne vom adapta. Trebuie să depunem toate eforturile ca să vedem implementate cu succes toate investițiile care vor veni” a mai spus Niculescu.

Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *