Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom a anunțat debutul lucrărilor la gazoductul Turkish Stream

Gazprom a anunțat debutul lucrărilor la gazoductul Turkish Stream

    9 mai 2017
    Import-Export
    energynomics

    Oficiali ai grupului rus Gazprom au declarat duminică că grupul Allseas S.A. din Elveția a început construcția primei etape a conductei Turkish Stream.

    Conducta de gaze naturale va trece prin sudul Rusiei, de-a lungul Mării Negre, în Turcia, permițând companiei aflate în proprietatea statului să trimită gaz direct în sudul Europei, ocolind în același timp Ucraina, potrivit Reuters.

    Gazprom a declarat că nava deținută de Allseas, Audacia, a început să asambleze conducte pe țărmul rusesc al Mării Negre.

    Directorul executiv al companiei, Alexei Miller, a spus că proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului 2019.

    Anterior, Gazprom a declarat că va începe să plaseze conducte prin Marea Neagră pentru Turkish Stream în a doua jumătate a anului 2017.

    Gazprom a căutat ani de zile o cale de a transporta gaz direct în sudul Europei, dar a trebuit să renunțe la proiectul anterior, South Stream, din cauza opoziției din partea Uniunii Europene.

    Costul proiectului, anunțat la sfârșitul anului 2014, a fost estimat între 12 și 13 miliarde de dolari.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *