Acasă » Termo » G. Firea, Primăria București: Poate va fi mai eficient să nu preluăm ELCEN

G. Firea, Primăria București: Poate va fi mai eficient să nu preluăm ELCEN

energynomics

Primarul Capitalei Gabriela Firea așteaptă ca „într-o perioadă decentă de timp” ELCEN să stabilească suma pe care municipalitatea ar trebui să o plătească pentru achiziționarea companiei, urmând ca apoi Consiliul General și să se decidă dacă preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei este eficientă.

Firea susține municipalitatea are și alte soluții, dacă ELCEN nu dorește să intre în administrarea Primăriei Capitalei prin fuzionarea cu RADET. „Noi fără ei ne descurcăm, ei fără noi, intră în faliment, pleacă acasă”, a spus Firea. „Sunt ușor nedumerită și surprinsă de faptul că durează atât de mult evaluarea pachetului de acțiuni al ELCEN, pentru că noi ne-am exprimat opțiunea de achiziționa, tocmai pentru a întregi acest sistem, să avem producție, transport și distribuție de energie termică”, a declarat Gabriela Firea joi, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

„Nu s-a acceptat ca această achiziție să se realizeze la valoare nominală, cum ar fi fost normal, pentru că în țară s-au dat CET-urile către primării cu titlu gratuit, și doar nouă, cei de la București, ni s-a impus valoarea de evaluare, cu contribuția, trebuie să recunoaștem, a Ministerului Justiției, căruia nu prea avem de ce să-i mulțumim, din acest punct de vedere. Dar chiar și așa, la valoarea de evaluare, pentru noi este imperios necesar să știm care este această sumă, pentru că, poate, după ce o analizăm aici în consiliu, constatăm că este mai eficient să nu mai preluăm ELCEN”, a spus Firea.

Primarul Capitalei a adăugat că municipalitatea se poate descurca fără ELCEN, dar ELCEN nu se poate descurca fără municipalitate.

„Să-i lăsăm, așa cum vor anumiți domni de la ELCEN, să rămână dumnealor cu salarii mari într-o unitate economică muribundă și se gândesc doar la interesul propriu. Spun încă o dată că dacă ELCEN nu dorește să aplice ceea ce este și în programul de guvernare, noi avem soluții, avem backup, dumnealor nu au. Noi fără ei ne descurcăm, ei fără noi, intră în faliment, pleacă acasă. Se bucură acum de câteva luni de salarii mari, pe un muribund, apoi pleacă acasă”, a spus Firea.

Compania ELCEN – controlată de Ministerul Energiei – produce și distribuie energie termică și energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producția la nivelul țării și 90% din producția din București. RADET asigură 72 la sută din necesarul de energie termică al Capitalei. Din totalul energiei furnizate de Regie, consumul populației reprezintă aproximativ 90 la sută.

ELCEN și RADET au intrat în insolvenţă în 2016, decizie luată de autorităţi pentru a rezolva problema datoriilor istorice dintre companie şi RADET, dar şi a celor pe care acestea le au către terţi.

În ianuarie, consilierii generali și-au dat acordul de principiu pentru un set de acțiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET, între care transformarea regiei în societate pe acțiuni, absorbția ELCEN și acoperirea de către noua societate a cât mai multe dintre datoriile debitorului. Noua societate ar urma să primească prin atribuire directă contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, distribuție și furnizare, urmând ca administratorul judiciar al RADET, RomInsolv SPRL, să închidă procedura de reorganizare judiciară în maximum șase luni de la fuziune prin încheierea de acorduri cu toți creditorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *