Acasă » Petrol și Gaze » Accizele la combustibili vor crește în două etape – 15 septembrie şi 1 octombrie

Accizele la combustibili vor crește în două etape – 15 septembrie şi 1 octombrie

31 august 2017
Consumatori
energynomics

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că accizele la combustibil vor crește în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil.

„În privința accizelor, am făcut, domnule prim ministru, o analiză. Ele vor crește, după cum știți”, a afirmat Mișa, potrivit site-ului Guvernului.

El a explicat că termenele pe care le-a stabilit sunt 15 septembrie și 1 octombrie, în fiecare dintre aceste etape acciza la toate cele trei categorii de combustibil, benzină cu plumb, fără plumb și motorină, va crește cu câte 0,16 lei.

Ministrul a spus că măsura de creștere a accizelor la combustibil va fi luată în etape, pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț.

„Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului, șoc care poate genera creșteri de preț. Ar urma scăderi de consum și poate fi afectat bugetul de stat”, a afirmat Mișa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *