Acasă » Electricitate » Franța își va închide centralele electrice pe bază de cărbune până în 2023

Franța își va închide centralele electrice pe bază de cărbune până în 2023

22 noiembrie 2016
Cogenerare
energynomics

La doar doi ani după ce Marea Britanie s-a angajat să renunțe la arderea combustibilului fosil (până în 2025), Franța a anunțat că își va închide toate centralele electrice pe bază de cărbune până în 2023. Declarația aparține președintelui francez Francois Hollande, citat de The Independent.

Speaker la o conferință anuală a ONU privind schimbările climatice, Hollande a promis să devanseze cu doi ani angajamentul Marii Britanii de sistare a utilizării combustibililor fosili în generarea de energie până în 2025.

Hollande, vorbitor principal la evenimentul din Marrakech, Maroc, l-a lăudat, de asemenea, pe omologul său american, Barack Obama, pentru activitatea sa cu privire la schimbările climatice, însă nu și pe noul președinte, Donald Trump, care vrea să retragă SUA din cadrul acordului de la Paris, tratatul global pentru limitarea schimbărilor climatice.

„Rolul jucat de Barack Obama a fost crucial în realizarea acordului de la Paris”, a declarat Hollande. „Avem nevoie de eliminarea emisiilor de carbon până în 2050,” a mai spus președintele francez, promițând că acesta nu va mai face parte din mixul energetic al Franței, în circa șase – șapte ani.

Franța este deja lider mondial în domeniul energiei cu emisii reduse de carbon. Hexagonul a investit masiv în energia nucleară de-a lungul ultimelor decenii și obține în prezent mai mult de 75% din electricitate din fisiune nucleară, iar exporturile sale ajung la 2,5 miliarde de lire sterline anual.

Canada a anunțat, de asemenea, o eliminare aproape totală a poluării produse prin arderea cărbunelui până în 2030. Este un angajment „aproape total”, deoarece unele dintre teritoriile interioare izolate, cum ar fi Alberta şi Saskatchewan, se bazează foarte mult pe arderea cărbunelui pentru producere de electricitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *