Acasă » Electricitate » Hidro » Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, urmărit penal

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, urmărit penal

29 august 2013
Electricitate
energynomics

Remus Borza este urmărit penal pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, Ionuţ Oprea, a anunțat că a fost începută urmărirea penală în cazul lui Remus Borza din 18 iulie, „pentru conflict de interese prevăzut de articolul 253 indice 1 Cod penal”. În acelaşi dosar mai este urmărită penal o persoană, tot pentru conflict de interese, a precizat procurorul Oprea.

Remus Borza coordonează Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Borza şi Asociaţii”, membră a grupului Borza şi Asociaţii, alături de firma de insolvenţă Euro Insol SPRL. Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieşit din insolvenţă.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Articolul 253 indice 1 din Codul Penal arată că „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *