Grupul ProCredit acordat o finanțare în valoare totală de 16,3 milioane euro pentru construirea unui parc solar cu o capacitate instalată de 34,2 MWp, amplasat în apropierea localității Săliște, județul Sibiu.
Proiectul este dezvoltat de compania Hyperion Soare Olt, parte a grupului Hyperion Energy Investments SGPS S.A., un jucător activ pe piețele din Peninsula Iberică, cu experiență vastă în dezvoltarea de proiecte solare greenfield. Investiția nu se oprește aici: planurile dezvoltatorului prevăd o extindere ulterioară cu încă 4,08 MWp, semnalând o intenție clară de a consolida prezența pe piața din România și de a contribui activ la atingerea țintelor naționale privind energia regenerabilă.
„Ne bucurăm să sprijinim investiții care contribuie direct la tranziția către o economie sustenabilă”, a declarat Ștefan Manole, CEO ProCredit Bank România. “Susținerea investițiilor în energia regenerabilă este parte integrantă a strategiei noastre de creditare și a angajamentului nostru față de dezvoltarea durabilă”, a adăugat el.
Finanțarea acestui parc fotovoltaic vine într-un context favorabil pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, cu un interes crescând din partea investitorilor și a instituțiilor financiare pentru proiecte care oferă beneficii pe termen lung: stabilitate energetică, independență față de volatilitățile geopolitice și oportunități economice în noile industrii verzi.
ProCredit Bank România
ProCredit Bank România este parte a Grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a Grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă concentrarea operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, Grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile societății sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard la Bursa de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), KfW, societatea olandeză DOEN Participaties BV și, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În calitate de companie-mamă a Grupului, conform Legii Bancare germane, ProCredit Holding AG este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank din Germania.