Acasă » Electricitate » Fechet: Îmi doresc ca anul acesta să avem primul kW de energie electrică produs la Răstolița

Fechet: Îmi doresc ca anul acesta să avem primul kW de energie electrică produs la Răstolița

3 aprilie 2024
Electricitate
energynomics

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marți, după vizitarea şantierului Barajului de la Răstolița, că până în vară ar putea fi elaborate studiile necesare pentru a fi emis acordul de mediu şi că îşi doreşte ca în acest an hidrocentrala să înceapă producerea energiei electrice.

„Din păcate, avem o întârziere de câteva săptămâni față de calendarul pe care l-am asumat, dar din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Hidroelectrica, urmează să avem toate cele patru studii, cel mai târziu în luna iunie, dacă am reținut eu bine, urmează să avem procesul de consultare publică şi urmează foarte rapid să avem acordul de mediu emis cu toate exigențele de legislație. Bineînțeles că în acelaşi timp lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern pentru scoaterea din fondul forestier a zonei ce urmează să deservească amenajarea hidrotehnică de acolo. M-am asigurat că toate instituțiile sunt sincronizate şi îmi doresc foarte mult ca anul acesta să ne aflăm în situația în care să avem primul kilowatt de energie electrică produs în amenajarea Răstolița”, a declarat Mircea Fechet, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Mureş, conform Agerpres.

Fechet a spus că de la preluarea mandatului de ministru a avut discuții atât cu prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, cât şi cu alte persoane responsabile în legătură cu situația barajului de la Răstolița.

Ministrul a precizat că, marți, a vizitat barajul alături de reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, alături de Administrația Bazinală de Apă Mureş, de Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenția Națională pentru Arii Protejate, cu reprezentanții instituțiilor care urmează să decidă asupra viitorului amenajării hidroenergetice.

„Această amenajare hidroenergetică, din păcate, a avansat foarte greu în ultima perioadă şi am vrut astăzi să merg la fața locului (…) Am vizitat şi şantierul, am constatat ceea ce mi s-a spus şi în trecut, respectiv că lucrările sunt foarte avansate şi mai ales în contextul complicat în care ne aflăm astăzi şi mă refer în primul rând aici la agresiunea Rusiei din Ucraina, cred că astfel de investiții ar trebui finalizate cât mai repede. Am transmis un mesaj foarte ferm colegilor mei care urmează să evalueze toate acele studii ce urmează a le avea puse la dispoziție (…). Le-am spus că nu trebuie să pierdem nicio zi. Suntem într-un calendar din care am ieşit deja”, a mai afirmat ministrul Mircea Fechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *