Acasă » Electricitate » Import-Export » Fabrica PET Recycling Team Târgu Mureş, o investiție de 7,5 mil. euro, a început producția

Fabrica PET Recycling Team Târgu Mureş, o investiție de 7,5 mil. euro, a început producția

1 februarie 2023
Import-Export
energynomics

Grupul Alpla, alături de partenerii săi, Ecohelp şi United Polymer Trading (Elveția), a deschis la Târgu Mureş prima sa fabrică de reciclare de PET-uri din România, construită în nouă luni, cu o investiție de 7,5 milioane de euro. Fabrica PET Recycling Team a început producția, joint-venture-ul din România urmând să livreze 18.000 de tone de plastic reciclat pe an.

Compania va aproviziona piața din sud-estul Europei cu rPET de calitate alimentară, promovând astfel economia circulară în regiune.

Joint-venture-ul, care a luat ființă în toamna anului 2021, combină seturile de competențe ale celor trei companii implicate. Alpla aduce mulți ani de experiență ca specialist global în reciclare şi producător de ambalaje, în timp ce United Polymer Trading (UPT) are o rețea extinsă de distribuție a materialelor plastice şi a materialelor reciclate. Compania locală Ecohelp SRL furnizează fulgi de PET reciclați din sticle de PET colectate din deşeurile menajere. Granulele rPET, de calitate alimentară obținute prin acest proces servesc, apoi, ca materie primă pentru noi preforme şi sticle.

„Importanța tot mai mare a proceselor locale de reciclare necesită implicare tot mai mare în regiune. Ne-am unit forțele cu partenerii noştri pentru a creşte calitatea de procesare a materialul reciclat din PET-uri şi pentru a furniza acest material, pe termen lung, piețelor din sud-estul Europei”, a declarat Georg Lasser, directorul de dezvoltare a afacerilor, achiziții şi vânzări al diviziei de reciclare din cadrul ALPLA.

Potrivit acestuia, potențialul de extindere a fost deja identificat – capacitatea fabricii poate fi dublată prin instalarea unei a doua linii de extrudare, pentru care există deja spațiu alocat.

„Această colaborare este un exemplu clar despre cum se pot îmbunătăți eforturile locale de reciclare pentru a asigura o dezvoltare economică pe baze sustenabile. Umplem un gol în piața de materiale reciclate de înaltă calitate din România şi din țările vecine”, a spus, la rândul său, Mihail Moloiu, director general al fabricii PET Recycling Team Târgu Mureş.

Noua instalație de reciclare a creat aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Până în anul 2025, Alpla va investi 50 de milioane de euro pe an în extinderea continuă a activităților sale de reciclare. De asemenea, compania intenționează să îşi globalizeze activitățile în domeniul reciclării de înaltă calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *