Acasă » Interes general » ESG » EY: Sustenabilitatea, în topul agendei de investiții în tehnologii emergente

EY: Sustenabilitatea, în topul agendei de investiții în tehnologii emergente

20 februarie 2023
ESG
energynomics

Deciziile companiilor de a investi în tehnologii emergente sunt din ce în ce mai mult determinate de obiectivele lor de sustenabilitate și ESG – arată cea de-a patra ediție a studiului EY Reimagining Industry Futures. Dintre cele 1.325 de companii intervievate, 76% consideră că ESG este un criteriu de investiții principal sau important, iar investițiile în 5G sunt cele mai susceptibile de a implica ESG ca  principal obiectiv (citat în 81% din cazuri). Un procent de 76% dintre respondenți consideră că tehnologiile emergente pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor lor de carbon.

Atunci când vine vorba de selectarea unui furnizor pentru tehnologii emergente, 77% dintre respondenți spun că vor acorda prioritate celor care înțeleg impactul asupra mediului. Tot mai multe companii clasează „capacitățile și acreditările în materie de sustenabilitate” ca fiind principalul criteriu de alegere a furnizorilor, înaintea „prețurilor competitive”, aflate pe locul al doilea. Aceste atribute devansează „viteza de implementare și execuție” și „capacitățile de soluționare end-to-end” care sunt în prezent pe primele două locuri în procesul de selecție a furnizorilor.

„Studiul din acest an evidențiază o schimbare marcantă a priorităților, indicând că sustenabilitatea este pe cale să devină factorul dominant care stă la baza alegerii furnizorilor de tehnologie. Pentru a ține pasul, directorii IT trebuie să facă mai mult pentru a se asigura că nivelul ridicat de așteptări se traduce în crearea de valoare pe termen lung, colaborând cu echipele de conducere pentru a face din sustenabilitate un principiu director care definește relațiile cu furnizorii. În egală măsură, furnizorii trebuie să joace rolul lor, mergând mai departe pentru a reflecta sustenabilitatea în ofertele lor și făcând mai mult pentru a aborda suficient de mult considerațiile ESG prin intermediul cazurilor de utilizare”, a spus Tom Loozen, EY Global Telecommunications Leader.

Companiile respondente au spus că tehnologiile emergente oferă o gamă largă de contribuții pozitive la eforturile lor de sustenabilitate. Reducerea consumului de energie (46%) se află în topul listei, în timp ce îmbunătățirea măsurării sustenabilității (39%) și a planificării (39%) ocupă un loc important. Cu toate acestea, beneficiile percepute variază în funcție de sector: 54% dintre companiile din sectorul auto citează reducerea consumului de energie ca fiind un beneficiu principal, în timp ce procentul scade la 38% în rândul respondenților din domeniul sănătății; iar reducerea deșeurilor este favorizată de 50% dintre respondenții din sectorul producției, în comparație cu doar 35% dintre organizațiile guvernamentale.

Dincolo de imperativul sustenabilității, studiul mai arată că nivelurile de investiții sunt în creștere pentru toate cele opt tehnologii emergente urmărite în cadrul studiului: robotică și automatizare, analiză și inteligență artificială (AI), edge computing, IoT, 5G, realitate augmentată sau virtuală, blockchain și calcul cuantic. 5G și edge computing înregistrează cea mai mare creștere – ambele cu 4% față de anul precedent. 5G are cel mai activ profil în ceea ce privește investițiile viitoare, 57% dintre companiile respondente plănuind să investească în această direcție în următorii trei ani. La nivel regional, companiile din Americi conduc în prezent, 35% dintre acestea investind în 5G – în creștere cu 15% de la an la an. Nivelurile de investiții actuale și planificate în Europa și Asia rămân stabile de la an la an, constatările indicând că respondenții din Asia ar putea amâna investițiile.

În special, strategiile 5G și IoT ale companiilor sunt mai orientate spre creștere în acest an. 30% dintre respondenți citează „revizuirea modelelor de afaceri existente” ca fiind un factor important al cheltuielilor IoT, față de 25% anul trecut. Iar cazurile de utilizare 5G-IoT, cum ar fi realitatea virtuală și augmentată (citate de 50% dintre respondenți), punctează acum înaintea aplicațiilor care oferă funcții de continuitate a afacerii – în contrast cu anii anteriori, când continuitatea și reziliența erau prioritare.

„Pe măsură ce companiile devin tot mai atente la oportunitățile pe care 5G și IoT le oferă în stimularea creșterii, furnizorii trebuie să răspundă proactiv la evoluția cererilor de cazuri de utilizare. Un aspect esențial pentru această agendă este cartografierea eficientă a soluțiilor în funcție de nevoile de afaceri în schimbare, valorificând în același timp 5G și IoT împreună cu alte tehnologii, cum ar fi inteligența artificială și edge computing, pentru a maximiza impactul lor colectiv”, a adăugat Adrian Baschnonga, EY Global TMT Lead Analyst.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *