« Toate evenimentele

Investiții pentru tranziția energetică (28 ianuarie)

28 Jan 2021 @ 10:00 - 13:00

Joi, 28 ianuarie 2021, între orele 10:00 și 13:00, Energynomics vă propune o nouă întâlnire ONLINE pentru a descoperi care sunt sursele de finanțare anticipate pentru investițiile anului 2021 în sectorul energetic din România!

În anii care vin, România va avea nu doar obligații – decarbonare, înlocuirea parcului de generare a electricității –, ci și mijloacele financiare pentru a răspunde acestor nevoi: bani europeni, noi scheme financiare, redeschiderea posibilității de finanțare prin intermediul bursei de valori, un apetit investițional în creștere în condițiile unor piețe energetice liberalizate. Toate sectoarele energetice reprezintă zone unde potențialul investițional este mai mare decât oricând în ultimele decenii. De la petrol și gaze, în perimetrele offshore, dar și în zăcăminte mature, unde tehnologii și abordări moderne pot reface oportunități de business – la regenerabile și eficiență energetică. La început de an, facem inventarul investițiilor care pot schimba profilul industriei energetice din România: ce surse de finanțare avem, care sunt instrumentele pe care le putem folosi, care sunt experții care pot construi proiecte de succes?

VORBITORI

TEME

  • Ce surse de finanțare avem la dispoziție?
  • Care este impactul anticipat al PPA-urilor în piețelor locale de energie electrică?
  • Care sunt marile proiecte de investiții ale anului 2021?
  • Generarea distribuită – rolul său la nivelul sistemului energetic; avantajele pentru investitori
  • Cogenerarea – soluție pentru eficiență energetică
  • Segmentul fotovoltaic – noi parcuri de generare și întreținerea eficientă a celor existente
  • Energia eoliană – promisiunea offshore: termene și precondiții
  • Care segmente ale industriei energetice din România sunt mai atractive pentru noi investiții?

Vor fi prezentate exemple demonstrative, iar vorbitorii invitați vor răspunde la întrebările lansate în cadrul sesiunii LIVE.

VIDEO conferința se va desfășura în limba română, fără traducere.

PARTICIPARE

Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe. Vă puteți înregistra AICI

Această conferință este organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor noștri: : BCR, ING Bank Romania, Kawasaki Gas Turbines Europe GmbH, Photon Energy.

Evenimente următoare