« Toate evenimentele

Decarbonarea sectorului energetic național – provocări și soluții (26 noiembrie)

26 Nov 2020 @ 10:00 - 13:00

Joi, 26 noiembrie 2020, între orele 10:00 și 13:00, Energynomics vă propune o nouă întâlnire ONLINE pentru a descoperi care sunt posibilitățile pe care le are România pentru decarbonarea sectorului energetic, de la capacitatea de planificare și implementare a acțiunilor adecvate, până la finanțarea acestora!

Încurajate de evoluțiile favorabile din segmentul regenerabil – performanțe mai bune, la prețuri mai mici – autoritățile europene apasă pedala decarbonării sistemelor energetice din Uniunea Europeană. Țintele pentru energiile regenerabile vor crește, la fel finanțările pentru sisteme de baterii sau pentru producerea și utilizarea pe scară largă a hidrogenului. Presiunea principală este resimțită de companiile tradiționale. În egală măsură, noile oportunități de redefinire, accelerate de proiecțiile europene, îi presează pe toți jucătorii relevanți din industria energetică, de la producători și distribuitori de energie, la furnizori de tehnologie și la integratori sau antreprenori generali.

Cum va arăta viitorul verde al României și ce roluri își va asuma fiecare dintre marile companii?

SPEAKERI

TEME

  • Expertiza locală: 1. accesul la tehnologiile avansate adecvate, 2. cât de pregătiți sunt principalii actori din sectorul energetic să abordeze investițiile necesare pentru un viitor energetic cu zero emisii
  • Flexibilitatea sistemului energetic ca factor principal în atingerea țintelor privind securitatea energetică
  • Perioada de tranziție și rolul gazelor naturale în procesul de decarbonare
  • Cum va arăta viitorul verde al României: 1. producerea energiei din surse regenerabile (eolian, solar, geotermal, hidraulic), 2. cogenerarea de înaltă eficiență, 3. producerea energiei pe bază de gaze naturale și hidrogen 4. Altele
  • Ce planuri privind viitorul energetic al României își asumă principalii actori din energie

Vor fi prezentate exemple demonstrative, iar vorbitorii invitați vor răspunde la întrebările lansate în cadrul sesiunii LIVE.

VIDEO conferința se va desfășura în limba română, fără traducere.

PARTICIPARE

Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe. Vă puteți înregistra AICI

Această conferință este organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor noștri: EnergoBit, GE, Hidroelectrica, Kawasaki Gas Turbines, Siemens Energy.

Evenimente următoare