Acasă » Electricitate » Enel va instala 150.000 contoare inteligente în România, produse la Timișoara

Enel va instala 150.000 contoare inteligente în România, produse la Timișoara

9 mai 2017
Distribuţie
Bogdan Tudorache

Fabrica de contoare inteligente AEM din Timișoara lucrează în turație maximă: companii din România, dar și externe au comandat anual peste două milioane de contoare. Doar companiile de distribuţie de electricitate ale grupului Enel vor instala în 2017 peste 150.000 de mii de contoare inteligente în regiunile în care activează în România-Muntenia Sud, Dobrogea și Banat, ca urmare a aprobării de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a celui de-al treilea proiect pilot de instalare a contoarelor inteligente.

Acestea sunt furnizate de producătorul timișorean AEM. ”Am furnizat deja circa 400.000 de mii de contoare pentru Enel în ultimii doi ani”, spune Olimpia Moica, director general și președinte al directoratului AEM. ”Putem realiza și contoare inteligente pe gaz”, a mai spus Moica.

Noul proiect Enel, precum și cele anterioare în baza cărora au fost deja instalate 140.000 de mii de contoare inteligente, sunt parte a strategiei companiei pe termen mediu de a instala contoare inteligente pentru întreaga bază de 2,8 milioane de clienți din România.

”Datele pe care contoarele le înmagazinează au o utilitate foarte mare pentru piață. Totul pleacă de la o necesitate a clientului”, spune Emil Constantinescu, manager de proiect pentru contoare inteligente al E-Distribuție. Clienții incluși în cel de-al treilea proiect pilot vor beneficia de citiri ale contorului de la distanță, care înlocuiesc citirile de pe teren și estimările de consum. Contoarele inteligente pot comunica cu distribuitorul în timp real, permițând o identificare mai ușoară a defecțiunilor de reţea, astfel încât compania să poată interveni în caz de avarii mai rapid și mai eficient, îmbunătățind astfel calitatea rețelelor și a serviciilor.

Clienții nu plătesc în România costul contorului, care cade în sarcina distribuitorului. Acest cost este considerat o investiție a companiei, cu aprobare autorității de reglementare în energie (ANRE).

”Suntem o industrie extrem de reglementată. Totul se face cu aprobări, totul este strict, iar un producător ca AEM este verificat foarte atent”, spune el. ”Astfel de dispozitive ajută pe noi să demonstrăm dacă există nevoia înlocuirii unor echipamente, precum transformatoarele, fără a mai exista dubii în privința consumului. Furnizorii vor pune la dispoziția clienților informații detaliate cu privire la consum și modul în care are loc acesta, inclusiv în timp real, pe orice terminal mobil”, susține Constantinescu.

Oficialii AEM susțin deasemenea că verificarea tuturor contoarelor are loc în permanență pe toți parametrii, fără a exista posibilitatea vânzării unor produse cu erori.

Companiile E- Distribuţie au lansat al treilea proiect pilot care face parte din strategia Enel pe termen lung de a instala contoare inteligente pentru 2,8 milioane de clienți din România. În 2017, Enel va aloca 139 de milioane de euro pentru investiții în operațiunile de distribuție, iar în 2018 investițiile programate vor ajunge la 168 de milioane de euro. Până la finalul anului 2017, aproximativ 300.000 de mii de clienți ai companiilor E-Distribuție vor beneficia de contoare inteligente.

”Vom respecta cu strictețe angajamentul asumat de a aduce permanent noi tehnologii în România și de a folosi expertiza internațională a grupului nostru pentru îmbunătățirea semnificativă a calității rețelei locale, deoarece credem într-un sistem energetic mult mai flexibil și mai eficient pe termen lung, bazat pe inovație tehnologică și orientare către client”, spune Georgios Stassis, country manager Enel România.

“Transformarea digitală pe care contoarele inteligente o aduc plasează consumatorul în centrul preocupărilor noastre, oferind clienţilor o experiență îmbunătățită: acces la date de consum în timp real, posibilitatea de a monitoriza consumul de energie, facturare pe baza consumului exact și cel mai important, monitorizarea continuității serviciului și restabilirea mai rapidă de la distanță a acestuia în caz de defecțiuni.”

E-Distribuție Muntenia va pune în funcțiune aproximativ 70.000 de mii de contoare inteligente acoperind zone importante din București și Ilfov. În Ilfov, clienți din Buftea, Mogoșoaia și Chitila sunt incluși în proiect.

E-Distribuție Dobrogea va instala aproximativ 40.000 de mii de contoare inteligente atât în zona urbană, cât și în zona rurală. E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru peste 40.000 de mii de clienți din mediul urban și rural din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Totalul investițiilor realizate pentru extinderea și modernizarea rețelelor administrate de către companiile E-Distribuție din România în perioada 2005-2016 s-a ridicat la 1,584 de miliarde de euro. Pentru anul 2017, Enel are în plan investiții de 151,5 milioane de euro în România, dintre care 139 de milioane de euro vor fi alocate exclusiv operațiunilor de distribuție. Pentru 2018, investițiile planificate vor fi chiar mai mari, ajungând la 178 de milioane de euro, din care 168 de milioane de euro vor fi destinate îmbunătățirii performanței rețelelor.

Despre contorul inteligent

contoarContoarele inteligente sunt conectate cu dispeceratul pentru a putea fi realizat, de la distanță, automatizat, un flux bidirecțional de comunicare, în orice moment.

Instalarea acestor dispozitive care pot fi operate de la distanță va oferi o gamă largă de beneficii clienților. Prin sistemul de contorizare inteligentă se vor putea realiza citiri de la distanță a consumului de energie electrică, dar și operațiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări și deconectări, sporind astfel confortul clienților și reducând inconveniența vizitelor la locație. Astfel, furnizorii vor putea utiliza citirile automate oferite de contorul în loc de estimări, pentru facturare, astfel încât facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrică.

În plus, clienții vor putea avea acces la informații detaliate și actualizate la zi cu privire la consumul lor de energie. Această monitorizare în timp real le va permite acestora să-și planifice în mod adecvat consumul de energie. Contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului, raportând erori în sistemul de rețea sau defecțiuni și localizând anomaliile posibil cauzate de consumul necontorizat de energie.

Privind în viitor, un sistem complet consolidat de contorizare inteligentă poate îmbunătăți calitatea serviciilor, permițând intervenții în timp real și restabilirea mai rapidă a serviciilor în caz de defecțiuni, precum și introducerea unor structuri tarifare flexibile. Tarifele zilnice, săptămânale, lunare sau chiar sezoniere, alături de perioadele flexibile de tarifare, vor putea extinde gama curentă de opțiuni care prevede facturarea lunară sau trimestrială.

Un sistem de contorizare inteligent integrat cu un sistem avansat de rețea inteligentă poate oferi o serie de servicii avansate, precum: implicarea activă a consumatorilor, care sunt și producători mici de energie și care pot decide atât când să consume energia regenerabilă pe care o realizează, cât și când să distribuie această energie în rețea, infrastructură inteligentă de încărcare a vehiculelor electrice, care conectează consumul automobilului cu contractul de furnizare de electricitate a proprietarului său și soluții inovatoare de automatizare a casei, care permit controlarea de la distanță a diferitelor dispozitive din casă și optimizarea consumului de electricitate.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *