Acasă » Electricitate » Distribuţie » Enel susține că vinde activele românești până la sfârşitul anului

Enel susține că vinde activele românești până la sfârşitul anului

27 august 2014
Distribuţie
energynomics

Enel va finaliza procesul de vânzare a activelor din România şi Slovacia până la sfârşitul acestui an, susține directorul general al grupului italian de utilități, Francesco Starace, citat de Reuters.

„Procesul avansează într-o manieră ordonată. În această perioadă apar primii potenţiali cumpăratori, iar băncile cataloghează diversele oferte. Cred că procesul va putea fi încheiat până la finele anului”, a afirmat Franceso Starace pentru jurnaliștii aflați la Rimini. Vânzările din România și Slovacia fac parte din programul de reducere a datoriilor grupului, susține managementul Enel.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România.

În Slovacia, Enel vrea să vândă o participaţie de 66% din Slovenské Elektrárne, cel mai mare producător de energie al ţării, cu o cotă de piaţă de aproape 80%. La unitatea din Slovacia, autoritățile de impunere a legii au demarat o anchetă privind privatizarea acesteia către Enel.

Companiile Enel de distribuție de electricitate din România operează 91.000 de kilometri de rețea şi au o cotă de piață de circa 34%. Pe partea de furnizare, Enel vinde în România energie către 2,6 milioane de clienţi, dintre care 2,4 milioane casnici (unde are o cotă de piaţă de 20%), iar restul companii (segment pe care controlează 38% din piaţă).

Pe o notă alăturată, Enel Distribuţie Muntenia a anunțat că a încheiat lucrările de modernizare de 38,9 milioane de lei (8,8 milioane de euro) a două staţii de transformare din Bucureşti, care furnizează energie către aproximativ 65.000 de consumatori. Lucrările au început în 2012.

Enel a făcut anul trecut în România venituri de 1,12 miliarde de euro şi un profit EBITDA de 289 milioane de euro. În Slovacia, anul 2013 a adus Enel venituri de 2,9 miliarde de euro şi un profit EBITDA de 708 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *