Acasă » Electricitate » Enel semnează un acord de garanție asociat obiectivelor de sustenabilitate de 1,35 mld. euro cu BBVA

Enel semnează un acord de garanție asociat obiectivelor de sustenabilitate de 1,35 mld. euro cu BBVA

31 martie 2021
Electricitate
Energynomics

Enel a semnat un acord de garanție asociat obiectivelor de sustenabilitate în valoare de 1,35 miliarde de euro cu BBVA, în conformitate cu angajamentul companiei față de obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, mai exact ODD 7 „asigurarea accesului la energie accesibilă, fiabilă, durabilă și modernă pentru toți”.

În acest scop, toate garanțiile emise de BBVA în interesul Enel și al filialelor sale vor include promovarea inițiativelor și performanței legate de sustenabilitate. Conform acordurilor, performanța Enel în ce privește sustenabilitatea va fi evaluată luând în considerare un anumit indicator cheie de performanță legat de sustenabilitate (KPI), și anume procentul de capacitate instalată regenerabilă a Enel.

Pentru a evidenția angajamentul puternic al companiei față de obiectivele ONU, în cadrul acordului, Enel și BBVA vor lua în considerare acest KPI nu doar pentru 2021, ci și pentru 2022.

Dacă Enel arată, prin publicarea cifrelor anuale pe pagina de internet a companiei, realizarea KPI în procent de 55% sau peste, și de 60% sau peste din capacitatea instalată din surse regenerabile pentru anii fiscali 2021 și 2022, banca va recompensa performanța asociată obiectivelor de sustenabilitate plătind Enel un bonus. În caz contrar, Enel va plăti băncii o penalizare. Mai mult, Enel și BBVA au agreat să considere toate garanțiile emise în interesul Enel drept „garanții asociate obiectivelor de sustenabilitate”.

Acest acord inovator se adaugă unei serii de tranzacții efectuate de Enel în ultimii doi ani, lansând în premieră obligațiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate în SUA, Europa și Marea Britanie, precum și facilități asociate obiectivelor de sustenabilitate în SUA și Europa, alături de primul acord privind instrumentele derivate de schimb valutar asociat obiectivelor de sustenabilitate.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *