Acasă » Electricitate » Nuclear » Enel ar putea obţine peste 1,25 miliarde de euro din vânzarea activelor slovace

Enel ar putea obţine peste 1,25 miliarde de euro din vânzarea activelor slovace

8 aprilie 2015
Electricitate
energynomics

Grupul italian Enel ar putea obţine peste 1,25 miliarde de euro din vânzarea participaţiei de 66% din Slovenské Elektrárne, cel mai mare producător de energie slovac, pentru achiziţia căreia s-au înscris până în prezent trei companii, relatează Corriere della Sera, scrie Mediafax. Ofertele angajante sunt aşteptate până pe 9 mai.

Procedurile pentru vânzarea participaţiei deţinute la Slovenské Elektrárne au fost demarate în 2014, când Enel a anunţat că intenţionează să vândă şi operaţiunile de distribuţie şi vânzare de energie din România, în cadrul unui program care viza reducerea datoriilor grupului cu 4,4 miliarde de euro.

În luna februarie a acestui an, directorul executiv al Enel, Francesco Starace, a anunţat suspendarea vânzării activelor din România, întrucât grupul a reuşit anul trecut să își reducă gradul de îndatorare. Starace a declarat la acea dată că Enel se aşteaptă să obţină în acest an 2 miliarde de euro din vânzarea de active.

Suma include, pe lângă fondurile rezultate din vânzarea participaţiei la Slovenské Elektrárne, aproximativ 400 de milioane de euro din vânzarea a 49% din activele Enel Green Power în SUA către General Electric Energy Financial Services, precum şi 345 de milioane de euro din cedarea participaţiei de 40% din centrala hidroelectrică SE Hydropower.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *