Acasă » Interes general » Elveția devine primul donator în cadrul unui fond FMI pentru resurse naturale

Elveția devine primul donator în cadrul unui fond FMI pentru resurse naturale

14 septembrie 2016
Interes general
energynomics

Elveția devine primul partener care contribuie la noua fază de șase ani (2016-22) a unui fond pentru dezvoltarea capacității de gestionare a bogăției resurselor naturale creat de Fondul Monetar Internațional (FMI), cu o contribuție financiară de 7 milioane de franci elvețieni (7,1 milioane USD). Fondul pentru Administrarea Resurselor Naturale (Managing Natural Resource Management fund) a fost lansat în 2011 pentru a ajuta țările să-și consolideze gestionarea resurselor.

Ambasadorul Raymond Furrer, șeful pentru Cooperare și Dezvoltare al Secretariatului de Stat elvețian pentru Afaceri Economice (SECO) și Carla Grasso, director general adjunct al FMI, au semnat la Berna scrisoarea de înțelegere pentru contribuția financiară a Elveției.

De-a lungul ultimilor cinci ani, acest fond a contribuit la îmbunătățiri semnificative într-o serie de țări în gestionarea averii resurselor naturale ale acestora prin asistență tehnică și instruire, activități analitice și evaluări. Cu un buget de aproximativ 30 milioane de dolari pentru 2016-22, noua fază va mări sprijinul și, eventual, va extinde acoperirea țărilor beneficiare, menținând în același timp accentul principal pe țările cu venituri mici și medii, bogate în resurse.

„Sunt fericită că Elveția-ca factor care contribuie esențial la capacitatea FMI de dezvoltare – va adăuga 7 milioane de CHF pentru a sprijini faza următoare a Fondului. Această fază a răspunde în mod direct priorităților internaționale privind mobilizarea și gestionarea veniturilor publice în mod eficient, o problemă deosebit de importantă pentru țările bogate în resurse. Așteptăm cu nerăbdare aprofundarea în continuare a acestui parteneriat și intensificarea eforturilor noastre de dezvoltare a capacităților în spiritul Inițiativei fiscale Addis și Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 în beneficiul țărilor noastre membre”, a spus Grasso.

„Elveția are o colaborare de lungă durată cu FMI în dezvoltarea capacităților în țările partenere, cu primele activități datând încă din anii 1990. Suntem foarte încântați să ne bazăm pe succesul primei etape a Fondului pentru a ne intensifica eforturile noastre pentru a doua etapă. Continuând contribuția noastră la această inițiativă foarte importantă, ne permite să sprijinim țările în gestionarea veniturilor lor din resurse naturale, într-un mod care să promoveze stabilitatea economică și să încurajeze o creștere durabilă și favorabilă a incluziunii în aceste țări”, a declarat, deasemenea, Furrer.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *