Acasă » Interes general » Electrica: Profit de 559 mil. lei, venituri mai mari cu 39% în 2022

Electrica: Profit de 559 mil. lei, venituri mai mari cu 39% în 2022

7 martie 2023
Interes general
Bogdan Tudorache

În anul 2022, profitul net al Grupului Electrica a fost de 559 milioane lei, rezultatul fiind generat, în principal, de performanța segmentului de furnizare și, învplan secundar, de aplicarea noilor reglementări cu privire la consumul propriu tehnologic, pe fondul creșterii prețului unitar al energiei electrice, cât și al deficitului existent în Uniunea Europeană, a anunțat compania.

“Performanțele financiare înregistrate de Grupul Electrica în anul 2022, unul atipic pentru piața energiei, și nu numai, sunt rezultatul unui proces continuu de optimizare și adaptare la evoluțiile economice și legislative. În perioada următoare vom continua procesul de adaptare a activităților și a strategiei la condițiile pieței, mizând, în același timp, pe o creștere sustenabilă a companiilor din Grup, astfel încât să putem asigura stabilitatea financiară și eficiența tuturor liniilor de business pe care le deținem în portofoliu”, a declarat Alexandru Chiriță, Director General Electrica.

Începând cu data de 30 septembrie 2022, Grupul Electrica aplică prevederile OUG nr. 119/2022, prin care costurile suplimentare cu achiziția de energie electrică, realizate în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 august 2023, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic, față de costurile recunoscute în tarifele reglementate, se capitalizează trimestrial. Grupul a înregistrat venituri din capitalizarea consumului propriu tehnologic în sumă de 951,6 milioane RON, reprezentând consumul propriu tehnologic suplimentar calculat ca diferență dintre costul net cu achiziția și costul consumului propriu tehnologic inclus în tariful de reglementare, pentru perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2022.

În anul 2022, cifra EBITDA consolidată a crescut cu 1.491 milioane RON comparativ cu 2021 (vs. scădere 1.081 milioane RON în anul 2021 comparativ cu 2020), în timp ce marja profitului net a crescut cu 1.112 milioane RON (vs. scădere 940 milioane RON în 2021 comparativ cu 2020).

Evoluția EBITDA consolidată a fost generată, în principal, de performanța segmentului de furnizare, ca rezultat al strategiei de mitigare a riscului prin acoperirea cu contracte la termen pentru achiziția de energie, al strategiei de control al costurilor, precum și de implementarea prevederilor OUG nr. 119/2022.

Veniturile Grupului Electrica, în anul 2022, s-au ridicat la valoarea de 10.010 milioane RON, reprezentând o creștere de 39,4% față de anul precedent.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *