Acasă » Termo » Elcen a dispus achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor

Elcen a dispus achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor

11 februarie 2022
Cogenerare
energynomics

Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen, a dispus joi achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor companiei.

Măsura vine la două zile după ce Sierra Quadrant a supus la vot în adunarea creditorilor ieşirea din insolvenţă a Elcen, ca urmare a tergiversării de către Primăria Municipiului Bucureşti a procedurii transferului de afacere.

„Demersurile Sierra Quadrant de a contribui, prin conceperea planului de reorganizare, la construcţia Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică (SACET), s-au lovit, din nefericire pentru bucureşteni, de opoziţia Primăriei Bucureşti (PMB). Reprezentanţii acestei instituţii nu ne-au furnizat până la această dată motivul pentru care, deşi agreaseră soluţia propusă de compania noastră (parcurgând aproape toţi paşii necesari pentru implementare), au decis să înceteze comunicarea oficială şi, implicit, să se retragă din proiect”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, soluţia ieşirii din insolvenţă, în lipsa transferului de afacere (preluarea activelor Elcen de către PMB), este necesară pentru a elimina riscurile intrării Elcen în faliment, ale pierderii bonusului de cogenerare și ale pierderii oportunităţilor de atragere de fonduri europene nerambursabile indisolubil legate de îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse de forurile europene responsabile în materie.

„Întreaga procedură de ieşire din insolvenţă se va finaliza, aşadar, în cel mai scurt timp”, subliniază reprezentanţii administratorului judiciar al producătorului de energie termică.

În urmă cu două zile, Electrocentrale Bucureşti SA (Elcen) a anunţat iniţierea demersurilor de stingere a tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare în vederea închiderii procedurii de reorganizare judiciară şi, implicit, a procedurii de insolvenţă.

Ieşirea din dificultate financiară a Elcen face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *