Acasă » Electricitate » E.ON IElectrix: Stocarea energiei în baterii mobile contribuie la tranziția energetică

E.ON IElectrix: Stocarea energiei în baterii mobile contribuie la tranziția energetică

23 februarie 2023
Electricitate
energynomics

Integrarea unui număr mare de producători de energie din surse regenerabile în rețelele de distribuție a energiei electrice aduce provocări pentru operatorii de rețele, pe mai multe paliere. Acest lucru este urmare a faptului că generarea de energie devine din ce în ce mai volatilă, iar întărirea rețelei necesară pentru a face față acestui lucru necesită timp.

Un proiect al E.ON, IElectrix relevă, la acest moment, faptul că sistemele mobile de stocare a energiei pe bază de baterii (BESS) pot contribui la utilizarea mai eficientă a energiei verzi produse în parcurile eoliene sau solare. Sistemele de stocare mobile sunt capabile să evite blocajele în rețeaua de distribuție într-un termen scurt și, astfel, contribuie la prevenirea necesității de închidere a unităților de producție descentralizate. Timpul necesar extinderii rețelei de distribuție poate fi compensat prin utilizarea lor, iar flexibilitatea în rețea poate fi mărită.

„Atingerea obiectivelor climatice de la Paris este o etapă importantă în drumul nostru către un viitor energetic sustenabil. Lumea energetică de mâine va fi caracterizată de consumatori flexibili și producători de energie verde. Pentru a integra eficient acești prosumatori în infrastructura de distribuție existentă, soluțiile inovatoare și digitale precum IElectrix sunt elemente necesare pentru o extindere eficientă a rețelei”, spune Mark Ritzmann, managing director la E.ON Group Innovation.

Ca parte a proiectului IElectrix, E.ON a investigat contribuția pe care o pot aduce sistemele de stocare bazate pe baterii pentru a face față provocărilor tranziției energetice în țări precum Ungaria și Germania. Următoarele trei puncte sintetizează rezultatele proiectului:

În primul rând, BESS poate depăși mai ușor obstacolele tehnice care pot apărea în rețelele electrice atunci când este conectată capacitatea regenerabilă. Acestea pot absorbi vârfurile de tensiune, astfel încât parcurile fotovoltaice, de exemplu, să poată fi conectate rapid la rețea, comparativ cu timpul foarte mare necesar pentru realizarea extinderii rețelei.

În al doilea rând, sistemele de stocare în baterii mobile permit ca energia generată local să fie utilizată mai eficient direct la fața locului. Aceasta este o condiție prealabilă de bază pentru apariția așa-numitelor comunități energetice, cum ar fi „Adeje Verde” din Tenerife, Spania.

În al treilea rând, s-a demonstrat că aceste comunități energetice încurajează implicarea localnicilor în tranziția energetică. Prin intermediul acestora, gospodăriile, întreprinderile sau municipalitățile pot consuma, stoca și/sau vinde în comun energie regenerabilă generată local. BESS permite o mai bună coordonare pentru o distribuție mai echitabilă a capacității rețelei.

Rezultatele obținute în cadrul proiectului IElectrix sunt integrate în activitățile ulterioare care vizează stocarea energiei, flexibilitatea și comunitățile locale de energie. În mod concret, constatările privind influența BESS asupra tensiunii, extinderii rețelei și asupra mediului de reglementare, precum și studiile privind comunitățile energetice și flexibilitatea piețelor, sunt importante pentru inițierea ulterioară a unor proiecte în mai multe țări europene. Sistemele de stocare utilizate în locația Friedland din Mecklenburg-Pomerania de Vest și la Zánka și Dúzs din Ungaria vor rămâne în funcțiune.

IElectrix a făcut parte din Horizon 2020, cel mai mare program de cercetare și inovare al UE. În decurs de trei ani și jumătate, 15 parteneri de proiect din opt țări UE și operatorul rețelei de distribuție TATA Power DDL din India au dezvoltat împreună sisteme de stocare mobile ca o soluție rapidă și rentabilă la provocările locale din rețeaua de distribuție. IElectrix a fost finanțat de Uniunea Europeană cu 7,9 milioane de euro, valoarea totală a proiectului fiind de 10,7 milioane euro. Liderul consorțiului este operatorul francez al sistemului de distribuție ENEDIS. E.ON a fost responsabil de managementul tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *