Sari la conținut
Acasă » Regenerabile » Solar » E.ON Energie România și Atmoce lansează noi soluții fotovoltaice integrate pentru clienții rezidențiali

E.ON Energie România și Atmoce lansează noi soluții fotovoltaice integrate pentru clienții rezidențiali

    26 iunie 2026
    Solar
    Bogdan Tudorache

    E.ON Energie România consolidează parteneriatul strategic cu Atmoce, furnizor global de tehnologii pentru energie regenerabilă, prin lansarea unor noi echipamente fotovoltaice integrate, dezvoltate și adaptate nevoilor clienților din România, în portofoliul E.ON Solar Home.

    Echipamentele vor fi disponibile începând cu luna iulie a acestui an și aduc o premieră: bateria de stocare a energiei cu o durată de viață și garanție de 25 de ani.

    Un alt element de noutate este „Combiner Pro”, care contribuie la o integrare mai eficientă și mai sigură a sistemului fotovoltaic printr-o singură unitate ce  asigură centralizarea producției, livrarea energiei către imobil și injecția în rețea. Totodată, are și o funcție de back-up care furnizează energie atunci când există avarii în rețea.

    Noile echipamente Atmoce sunt prezentate la Intersolar Europe 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 23-26 iunie la Messe-Munchen, dedicat industriei fotovoltaicelor și care reunește producători, furnizori, instalatori și dezvoltatori de sisteme fotovoltaice cu inovații din domeniu.

    „Parteneriatul cu Atmoce are la bază o viziune comună: viitorul energiei rezidențiale nu înseamnă doar producerea de energie regenerabilă, ci integrarea producției, stocării și a managementului inteligent al energiei într-un ecosistem complet. Prin această colaborare, aducem în portofoliul E.ON soluții dezvoltate în jurul nevoilor reale ale clienților, cu accent pe siguranță, durabilitate și eficiență pe termen lung”, afirmă Claudia Griech, CEO E.ON Energie România.

    Innovation Center, dedicat testării și dezvoltării de soluții energetice

    În parteneriat cu Atmoce, E.ON Energie România va deschide în acest an, la Iași, Innovation Center, un spațiu comun de explorare, testare și validare accelerată a ideilor, noilor tehnologii și soluțiilor energetice integrate care transformă rapid feedbackul clienților în soluții adaptate nevoilor acestora.

    „Împreună cu E.ON Energie România, ne-am asumat dezvoltarea unor soluții inovatoare de generatoare solare AC, care oferă proprietarilor de locuințe și companiilor un nivel superior de fiabilitate, eficiență și siguranță. Innovation Center din Iași va consolida poziția României ca un hub important pentru inovația în domeniul energiei regenerabile și va contribui la obiectivele mai ample ale Europei privind tranziția energetică. Înființarea acestui centru reflectă viziunea noastră comună de a transforma producția și stocarea energiei pentru segmentul rezidențial și pentru clienții comerciali și industriali din Europa”, a declarat Bob Tao, CEO Atmoce Eastern Europe.

    Parteneriatul dintre cele două companii a început în urmă cu un an, iar echipamentele Atmoce sunt parte a soluției E.ON Solar Home și au la bază o tehnologie inovatoare cu microinvertoare și stocare a energiei pentru sisteme fotovoltaice dezvoltate cu tehnologie avansată de joasă tensiune.

    În primele cinci luni ale anului, sistemele instalate de E.ON Energie România însumează peste 1 MWh putere și 1,5 MWh capacitate de stocare cu tehnologie Atmoce.

    Până la acest moment, E.ON Energie România a instalat peste 10.000 de sisteme fotovoltaice la locuințe din țară, în colaborare cu mai mulți furnizori de echipamente fotovoltaice, ceea ce dovedește un interes în creștere pentru aceste soluții.

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *