Acasă » Electricitate » E.ON acordă consumatorilor prețuri relativ egale în cazul serviciilor universal și concurețial, în următoarele şase luni

E.ON acordă consumatorilor prețuri relativ egale în cazul serviciilor universal și concurețial, în următoarele şase luni

21 ianuarie 2021
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

E.ON Energie România va acorda o reducere comercială clienţilor companiei care, după data de 1 ianuarie 2021, nu au optat pentru încheierea unui contract concurenţial pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.

Aceasta după ce, miercuri, ANRE a aprobat un ordin potrivit căruia companiile pot acorda discounturi egale cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi cea mai bună ofertă a lor fără abonament pentru piaţa concurenţială.

În cazul E.ON, preţul de serviciu universal este de 0,340 lei pe kWh, iar oferta fără abonament pe piaţa concurenţială este 0,339 lei pe kWh, aşadar reducerea va fi de o zecime de ban – aproape imperceptibilă pentru un consum mediu casnic de 100 kW/lunar (10 bani). Reducerea este acordată, însă, la prețul energiei, peste care, în factură, se adaugă și alte taxe.

„Reducerea va fi egală cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi preţul din oferta concurenţială pe care compania o va transmite în săptămânile următoare clienţilor săi. Perioada pentru care se va aplica această reducere este de la 1 ianuarie 2021 şi până la momentul la care clienţii au încheiat un nou contract concurenţial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2020”, spun reprezentanţii companiei, citați de Agerpres.

Consumatorii care nu vor dori să aleagă nicio ofertă concurenţială sau încă nu s-au decis asupra celei mai potrivite nevoilor lor nu este nevoie să întreprindă nicio acţiune. E.ON le va asigura în continuare serviciul de furnizare a energiei electrice în baza contractului actual, la preţul din oferta de serviciu universal, valabil pentru 12 luni, de 0,340 lei/kWh, respectiv 0,56338 lei/kWh (cu tarifele reglementate de transport, distribuţie şi servicii de sistem incluse). Trebuie reţinut că preţul nu conţine certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *