Acasă » Interes general » CSR » E.ON a finalizat lucrările de iluminat la cea de-a treia școală din programul pentru 2021 „Energie în școlile copilăriei”

E.ON a finalizat lucrările de iluminat la cea de-a treia școală din programul pentru 2021 „Energie în școlile copilăriei”

12 august 2021
CSR
Gabriel Avăcăriței

E.ON Energie România a finalizat săptămâna aceasta lucrările de schimbare a corpurilor de iluminat la cea de-a treia școală cuprinsă anul acesta în programul „Energie în școlile copilăriei”, transmite compania.

Astfel, compania a finalizat lucrările de înlocuire a sistemului de iluminat din Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti”, din loc. Fundu Moldovei, jud. Suceava. Demarat în 2012, programul vizează modernizarea sistemului de iluminat cu unul modern, bazat pe tehnologie LED. Până la începutul acestui an, E.ON a investit peste 3,5 milioane de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie în școli. Începând cu 2012, programul a acoperit până în prezent 65 de unități școlare din 18 județe, având circa 41.000 de elevi și profesori drept beneficiari direcți. În total au fost montate 32.500 de corpuri de iluminat noi și 80.000 tuburi led.

”În România aproape jumătate din clădirile unităților școlare necesită reabilitare, conform unui studiu realizat de România Eficientă cu date preluate din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România. Deși nu este o analiză completă, subliniază totuși nevoia uriașă de reabilitare a școlilor din România, mai ales din perspectiva eficienței energetice. Având probleme care de cele mai multe ori țin de izolația termică a clădirilor, de sistemul de încălzire și de iluminat, o mare parte din energia consumată în școli este risipită, deși cheltuielile cu utilitățile cresc constant. În acest context, programul Energie în Școlile Copilăriei, demarat încă din 2012, vine să răspundă acestei nevoi cu investiții în eficientizarea sistemului de iluminat din școli”, spun oficialii E.ON.

În cadrul școlii a fost înlocuit complet sistemul de iluminat, prin montarea de corpuri noi, având la bază tehnologia LED. Acestea aduc o economie semnificativă la consumul de electricitate pentru iluminat, ceea ce înseamnă și facturi mai mici la energia electrică. Mai mult, iluminatul cu tuburi LED are și o durată de viaţă mai lungă faţă de sistemele clasice, ceea ce fac ca această investiție să fie una sustenabilă în timp, reducând și costurile de mentenanță ale acestora. Tuburile LED ajung să aibă între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare.

Dincolo de eficientizarea consumului de energie cu iluminatul, cei aproximativ 300 de elevi și cadrele didactice ale școlii se vor bucura de condiții de studiu mai bune, lumina dată de noul sistem fiind similară celei naturale în proporție de 98%.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *