Acasă » Electricitate » E.ON lansează primul proiect smart village din România

E.ON lansează primul proiect smart village din România

13 iunie 2018
Electricitate
energynomics

E.ON Energie România a finalizat prima etapă din cadrul unui proiect de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţin administraţiei publice locale din comuna Frumuşeni, jud. Arad. Iniţiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care compania şi-a propus să dezvolte conceptul smart village în localităţile rurale din România.

„Comuna Frumuşeni a fost selectată dintr-un număr de peste 1.500 de localităţi, iar decizia noastră s-a bazat pe interesul, suportul şi deschiderea manifestată de primărie pentru proiecte de eficienţă energetică. Parteneriatul public- privat dintre E.ON şi Primăria Frumuşeni va duce în această primă etapă la reducerea cu circa 30 % a consumului de energie electrică în imobilele unde sistemul de iluminat a fost modernizat”, declară Dan Morari, Director General E.ON Energie România.

Instalarea noului sistem de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.

În toate clădirile administraţiei publice, inclusiv în şcoala şi grădiniţa din localitate, lumina este neutră albă, de 4000 K (Kelvin), imitând perfect lumina naturală percepută pe timp de vară între orele 11:00 – 15:00.

În continuare, în comuna arădeană vor fi derulate lucrări pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public stradal, urmând să fie montate becuri cu LED şi camere de supraveghere pe stâlpii stradali. În perspectivă se are în vedere montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparţinând adminstraţiei locale.

E.ON are în vedere să extindă conceptul smart village la nivel naţional. Administraţiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea E.ON Energie România, atât de consultanţă în implementarea soluţiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie decentralizată, cat şi de facilitarea accesului la finanţare pentru realizarea acestor iniţiative, precum şi de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *