Acasă » Electricitate » E-Distribuţie Muntenia investește în 2019 peste 62 milioane lei în rețelele de medie și joasă tensiune

E-Distribuţie Muntenia investește în 2019 peste 62 milioane lei în rețelele de medie și joasă tensiune

28 iunie 2019
Distribuţie
energynomics

E-Distribuție Muntenia a planificat pentru acest an proiecte de investiții în valoare de 62,6 milioane de lei în rețelele de medie și joasă tensiune din București, Ilfov și Giurgiu, pentru a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție de electricitate și siguranța în alimentare pentru circa 160.000 de clienți, se arată într-un comunicat al companiei.

În București, cel mai important proiect este reprezentat de trecerea la 20KV a rețelei de 6kV și 10kV în zonele București Sud-Jilava (etapizat), Drumul Taberei (etapizat), Cotroceni (etapizat) și Floreasca, rețelele respective deservind circa 34.500 de clienți. Trecerea la 20kV a rețelei de medie tensiune creează premisele de a satisface nevoia de consum în continuă creștere precum și racordarea de noi clienți, concomitent cu exploatarea în condiții de siguranță și eficiență a rețelei prin reducerea pierderilor tehnologice.

De asemenea, vor fi modernizate circa 120 de posturi de transformare, precum și o serie de puncte de alimentare, din toate zonele orașului, toate echipamentele modernizate urmând să fie introduse în sistemul Telecontrol și Automatizare E-Distribuție Muntenia, sistem care permite operarea rețelei de la distanță și izolarea automată a tronsoanelor de linie cu defect, scurtând semnificativ durata întreruperilor precum și durata intervențiilor în caz de avarii. Alte proiecte importante pentru București sunt modernizarea rețelelor electrice subterane din zonele Domenii – Aviatorilor – Mărăști, Olteniței – Văcărești – Iriceanu, Prelungirea Ghencea, Toamnei – Eminescu, Calea Griviței.

Lucrările din București vizează rețele care deservesc în total aproximativ 95.000 de clienți.

În județul Ilfov, vor fi derulate proiecte modernizare a rețelelor și echipamentelor de rețea care alimentează circa 44.000 de clienți. Vor fi modernizate circa 30 de posturi de transformare, în localitățile Tunari, Afumați, Buftea și rețeaua de joasă tensiune si branșamentele în localitățile Pasărea, Islaz, Vadu Anei, Chiajna, Periș și Otopeni. De asemenea, sunt în desfășurare lucrări pentru linii de medie și joasă tensiune și lucrări de centralizare măsură în localitățile Cățelu, Nuci, Periș, Popești Leordeni și Brănești. Centralizarea măsurii presupune modernizarea branșamentelor precum și scoaterea grupurilor de măsură la limita proprietăților clienților.

Proiectele din județul Giurgiu vor îmbunătăți siguranța în alimentare pentru circa 22.000 de clienți. Astfel, vor fi modernizate liniile electrice de medie tensiune care deservesc localitățile Toporu, Tomulești, Găiseni, Cărpeniș, Florești, Stoenești precum și liniile de joasă tensiune din Izvoru, Pădureni, Putineiu, Tomulești, Găujani, Pietrișu, Bolintin Vale, precum și în orașul Giurgiu. În localitățile Buturugeni, Căscioare, Roata, Bulbucata, Daia, Vânătorii Mici, Crevedia Mare, Răsuceni, Vărăști sunt programate lucrări de centralizare măsură.

Proiectele fac parte dintr-un plan amplu de investiții derulat de companiile E-Distribuție în România pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților, prin modernizarea și retehnologizarea staţiilor electrice, a rețelei electrice de distribuție și implementarea standardelor de mediu ale Grupului Enel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *