Acasă » Electricitate » Delgaz Grid a investit 9 mil. lei în dezvoltarea distribuţiei din Iaşi

Delgaz Grid a investit 9 mil. lei în dezvoltarea distribuţiei din Iaşi

28 iunie 2019
Distribuţie
Energynomics

Delgaz Grid a anunțat finalizarea unui program de investiţii de aproximativ 9 milioane de lei în dezvoltarea distribuţiei din Iaşi.

Programul a demarat în primăvara anului trecut pentru a răspunde dezvoltării rapide a zonei metropolitane prin asigurarea capacităţii necesare pentru racordarea la reţea a obiectivelor nou construite, dar având în vedere şi evoluţia viitoare a zonei, susține compania.

În cadrul lucrărilor au fost montaţi circa 23 km de reţea subterană de medie tensiune între staţiile din municipiu şi principalele noduri de consum din zona vizată. În staţia de transformare Galata au fost realizate lucrări de modernizare şi dezvoltare în valoare de circa 1,3 milioane lei.

Echipamentele nou instalate în staţiile şi posturile de transformare au fost integrate în sistem SCADA, ceea ce permite controlul şi comanda acestora de la distanţă, conform standardului de performanţă pentru sistemul de distribuţie a energiei electrice.

Ultima etapă a fost finalizată recent şi a inclus lucrări în valoare de peste 2,2 milioane de lei în cadrul cărora a fost montată o reţea subterană de medie tensiune în lungime de aproximativ 8 km între staţia de transformare Galata şi posturile de transformare din Lunca Cetăţuii.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *