Acasă » Electricitate » Dumbrăveanu, ANRE: În ianuarie furnizorii de electricitate nu au acționat concertat

Dumbrăveanu, ANRE: În ianuarie furnizorii de electricitate nu au acționat concertat

28 martie 2017
Distribuţie
Claudiu Dumbrăveanu
Bogdan Tudorache

În timp ce posibilul atac speculativ asupra prețurilor energiei electrice din ianuarie ar putea să producă noi victime în rândul furnizorilor, autoritatea de reglementare în domeniul Energiei, ANRE, a ajuns la o concluzie. ”Nu s-a acționat concertat”, a declarat, răspunzând unei întrebări energynomics.ro, Claudiu Dumbrăveanu, director în cadrul ANRE.

”Răspunsul este clar: Nu s-a acționat concertat. În Piața pentru Ziua Următoare nu au fost probleme care să inducă o acțiune concertată a cuiva. Sigur, cum a reușit un furnizor cu o cotă de piață de 3,7%, ca prin denunțarea unor contracte bilaterale să provoace o astfel de emoție – este o întrebare”, a spus Dumbrăveanu.

”Pun asta nu pe seama unei acțiuni concertate, ci pe seama unei lipse de maturitate în piață, și din partea partenerilor care nu și-au securizat acele contracte”, spune Dumbrăveanu. El a explicat că ANRE va schimba legislația în sensul introducerii de garanţii în contractele de pe Piaţa Centralizată pentru Servicii Universale (PCSU), unde se tranzacţionează energia pentru consumatorii casnici.

În ianuarie, prețul energiei a crescut pe piața spot și a ajuns la recordul istoric de peste 650 de lei pe MWh spre finalul lunii, dublu față de primele zile ale anului și de patru ori mai mare decât media normală. ANRE a demarat o investigație asupra cauzelor care au dus la această situație și a retras licențele de furnizare traderilor Arelco Power și Arelco Energy. Potrivit șefului ANRE, Nicolae Havrileț, ANRE urma să retragă licențele altor trei-patru firme, însă deocamdată nu s-a luat o decizie în acest sens, a mai spus Dumbrăveanu.

Havrileț susținea, la începutul lunii martie, că au fost efectuate controale la 18 firme și au fost identificați șapte-opt furnizori care au generat pierderi totale de 440 de milioane de lei pentru furnizorii de ultimă instanță și pentru operatorii de rețea, pierderi pe care aceștia vor trebui să le recupereze în instanță.

Dumbrăveanu afirmă că pierderile ar putea fi recuperate de la firme, însă ”ANRE recunoaște doar prețul de contract”. Instanțele se vor pronunța asupra prejudiciilor realizate furnizorilor așa-numiți ”de ultimă instanță” (FUI), care s-au văzut nevoiți să ia măsuri pentru a nu lăsa România fără energie electrică după ce furnizorii comerciali, investigați acum de ANRE, denunțaseră unilateral contracte și opriseră fluxul de energie către clienți.

Procesele pot dura ani buni, iar în cazul în care operatorii și FUI nu-și vor recupera prejudiciile de la furnizorii comerciali incriminați, acestea s-ar putea regăsi, în final, în facturile consumatorilor.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *