Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Dudău, EPG: AGRI nu are o bază economică suficientă

Dudău, EPG: AGRI nu are o bază economică suficientă

29 iunie 2015
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Proiectul AGRI nu are o bază economică convingătoare. Azerbaidjan este singura sursă de aprovizionare cu gaze pentru acest proiect, în condiţiile în care este implicat și în proiectul TANAP, prin care s-a angajat deja să livreze 6 miliarde de metri cubi de gaze Turciei şi încă 10 miliarde de metri cubi de gaze Europei, iar gazul azer nu este suficient cât să transforme AGRI într-un proiect de succes, spune Radu Dudău, directorul Energy Policy Group (EPG).

Dudău susţine că Turcia nu permite tranzitarea strâmtorii Bosfor de către navele metaniere, motiv pentru care AGRI nu poate fi alimentat şi din alte surse, conform Bursa.

„Fiind un proiect dedicat exclusiv Mării Negre, pare improbabilă realizarea lui în următorii 10-15 ani. Este posibil să devină fezabil după ce azerii îşi dezvoltă zăcămintele descoperite recent, iar producţia se măreşte considerabil. La această dată, Azerbaidjan nici nu a finalizat dezvoltarea completă a zăcământului Shah Deniz”, a spus directorul EPG.

Dudău consideră că alte incertitudini legate de AGRI sunt evoluţia preţului gazelor şi a cererii, evoluţia tensiunilor geopolitice din zonă şi capitalul mare necesar investiţiilor necesare în Azerbaidjan pentru creşterea semnificativă a producţiei de gaze.

Opinia sa este împărtăşită de mai mulţi specialişti din piaţă. Unii dintre ei afirmă că AGRI nu se va face niciodată, din cauza lipsei de diversitate a surselor de aprovizionare, specifică pieţei de gaz lichefiat. Sunt şi voci care afirmă că AGRI face jocurile Azerbaidjanului, care vrea să folosească proiectul în negocierile cu Turcia, pe care trebuie să o alimenteze cu gaze prin conducta TANAP.

Sunt însă şi analişti care consideră că AGRI este un proiect bun, care poate fi realizat fără probleme. Iulian Chifu, preşedintele Conflict Analysis and Early Warning Center, a declarat pentru Bursa: „Sunt bucuros că s-a confirmat fezabilitatea AGRI şi salut reînnoirea sprijinului politic. Interconectorul poate fi făcut fără probleme”.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *