Acasă » Uncategorized » Drangea reînvie proiectele Tarnița și Rovinari în discuțiile cu chinezii

Drangea reînvie proiectele Tarnița și Rovinari în discuțiile cu chinezii

17 iulie 2017
Uncategorized
Bogdan Tudorache

Proiectele abandonate de guvernele anterioare al centralei de pompare de la Tarnița-Lăpuștești și al termocentralei de la Rovinari s-au aflat pe ordinea de zi în discuțiile cu oficialii Partidului Comunist Chinez, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Este vorba despre proiectul mare, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, despre termocentrala de la Rovinari, Hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti, o hidrocentrală și două poduri pe Dunăre. De asemenea, s-a discutat despre reluarea cursei Bucureşti-Beijing”, a mai spus Dragnea, care a explicat că deocamdată se restabilesc modurile de lucru, ulterior urmând să se treacă și la acte oficiale.

China are un buget de investiții de miliarde de euro, iar România trebuie ”să se organizeze”, dacă vrea să beneficieze de aceste fonduri.

Complexul Energetic Oltenia, în parteneriat cu China Huadian Engineering, ar fi trebuit să demareze construcția noului grup energetic de 600 MW de la Rovinari, investiţie de 847 milioane de euro, în prima parte a anului 2016.

Proiectul hidrocentralei de la Tarnița, desenat de comuniștii la finalul anilor 1970, a fost abandonat în cadrul ultimului proiect de strategie energetică, fiind considerat ineficient.

Ministerul Energiei condus de Victor Grigorescu a renunțat la proiectul de un miliard de euro de la Tarnița la mijlocul anului trecut, încercând să găsească o alternativă prin construirea mai multor hidrocentrale cu acumulare prin pompaj de mici dimensiuni, pe tot teritoriul țării. România a cheltuit cinci milioane de euro fără să obţină vreun rezultat palpabil în cazul proiectul Hidro Tarniţa, a spus Grigorescu. Acesta a fost al doilea proiect major asumat de România la care guvernul precedent a renunțat, după cablul submarin de electricitate România-Turcia, considerat nefezabil.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Un comentariu la „Drangea reînvie proiectele Tarnița și Rovinari în discuțiile cu chinezii”

  1. Cablul submarin este un product usât moral pe care nici Turcia si Bulgaria nu l-au agreat. Cele doua tari au cerut din 2012 dezvoltarea interconexiunii pe uscat prin continuarea LEA750KV Isaccea Varna la Maritza si apoi in Turcia. Romania ar fi cea mai avantajata deoarece linia exista si functioneaza la 400 kV iar daca se doreste trecerea ei la 750 kV fie se reabiliteaza statia Isaccea fie se realizeaza o statie noua la Medgidia Sud. Pompajul este necesar atat in varaianta de mici CHEAP cum sunt cele de 234 Mw pe Olt (stocare distribuita) cat si in centrala Tarnita care este vitala pentru echilibrare si servicii de sistem sistem. Recenta declansare de la CEO cu descarcarea a 1200 Mw, cat si altele ale CNE, au subliniat necesitatea acestui tip de stocare care sa preia volatilitatile eolienelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *