Acasă » Electricitate » Distribuție Energie Electrică Romania: Investiții asumate de 689 mil. lei pentru 2022

Distribuție Energie Electrică Romania: Investiții asumate de 689 mil. lei pentru 2022

6 mai 2022
Distribuţie
energynomics

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, unul dintre cei 6 mari operatori naționali de rețele de distribuție a energiei electrice, are un plan de investiții pentru anul 2022 în valoare de 689 milioane lei, pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice. 

Direcțiile principale vizează parametri de continuitate și calitate în alimentarea cu energie electrică, eficiența energetică și reducerea pierderilor în rețele; eficiența operatională, și implicit, reducerea costurilor cu mentenanța, a anunțat compania.

Pentru orizontul mediu, compania are în plan, pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de rețea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacțiunile cu utilizatorii, precum și crearea unui mediu de lucru modern pentru angajați, prin implementarea conceptului de Distribuție Digitală. 

Pe termen lung, proiectele companiei au în vedere orientarea către conceptul de smart grid, în linie cu trendurile din industrie.  

Recent, compania a semnat un contract privind implementarea unui Sistem Inteligent de Distribuție a energiei electrice, pentru întreaga rețea, din cele 18 județe, cu consorțiul Cuculus GmbH, Elsaco Solutions și Simetrix Solution. Contractul evaluat la peste 78,6 milioane de lei, include implementarea Platformei Cuculus ZONOS IoT pentru MDC (Meter Data Collection) și MDM (Meter Data Management), precum și o gamă largă de servicii adiacente, inclusiv operațiuni pentru întreaga rețea de distribuție, timp de opt ani.

În anul 2021, Distribuție Energie Electrică Romania a realizat investiții în valoare de 549 milioane lei. Principalele beneficii ale acestor investiții au constat în îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și creșterea eficienței operaționale prin modernizarea, automatizarea instalațiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum și creșterea eficienței energetice prin reducerea pierderilor în rețele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *