Sari la conținut
Acasă » Regenerabile » Din peste 100 de concentrări economice notificate într-un an, mai mult de jumătate au venit din regenerabile

Din peste 100 de concentrări economice notificate într-un an, mai mult de jumătate au venit din regenerabile

    15 iunie 2026
    Regenerabile
    energynomics

    România a trecut în premieră pragul de 100 de concentrări economice notificate într-un an, mai mult de jumătate vizând energia regenerabilă, în timp ce Europa continuă să funcționeze fără o piață unică reală atât în energie, cât și în sectorul financiar, a declarat Dan Virgil Pascu, vicepreședinte al Consiliului Concurenței.

    „Vorbim de piață unică din 2007, ei din 1958, și tot nu o avem, nici pe energie, nici pe bănci”, a spus Pascu, în cadrul Energy Strategy Summit 2026, organizat de Energynomics.

     

     

    El a adăugat că realizarea acestei piețe ar aduce, fără niciun dubiu din perspectiva concurenței, prețuri mai bune pentru consumatori.

    Referindu-se la investițiile străine în energie regenerabilă, oficialul a precizat că autoritatea de concurență, prin Direcția investiții străine, asigură Secretariatul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe –CEISD, organism interinstituțional care analizează și avizează / autorizează investițiile străine directe și investițiile noi relevante, în principal din perspectiva riscurilor pentru securitatea națională și ordinea publică. Din punctul său de vedere, Pascu a apreciat că impunerea obligației de notificare pentru investiții de 2-3 MW solar reprezintă o barieră administrativă nejustificată la intrarea pe piață.

    Pe tema mașinilor electrice și a produselor importate din China, Pascu a reamintit că la nivel european s-a ajuns la un acord prin care s-au fixat prețuri minime de revânzare pentru autovehicule electrice chinezești, ceea ce este o încălcare formală a dreptului concurenței, dar justificată în contextul excepțional al protejării industriei europene. De asemenea, invertoarele și echipamentele de stocare a energiei provenite din Asia pot ridica probleme de securitate națională, prin posibilitatea de control de la distanță asupra unor capacități de producție semnificative, și a indicat că astfel de aspecte ar trebui să intre în competența ANRE, nu a Consiliului Concurenței.

    În privința reindustrializării Europei, Pascu s-a arătat sceptic față de scenariile ambițioase, considerând că nu se va mai ajunge la marile unități industriale tradiționale în orașele europene, și a pledat în schimb pentru construirea fabricilor viitorului, deja electrificate, ca direcție realistă de dezvoltare.

    Energy Strategy Summit 2026 a fost organizat de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Elektra Renewable Support, 4P Renewables, ABB, Alive Capital, Atmoce, Baringa, BCR, Big Store, Capalo AI, CBRE Romania, Distribuție Energie Electrică România, Eastship, Distributie Oltenia parte din Evryo, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electroalfa, Electroprecizia, EnergoBit, Enery, Enexus, Eurowind, Evryo, Exim Banca Romaneasca, Hagag Energy, KStar, LONGi, MBK Power Energy, MET Romania Energy, Monsson Trading, Nextpower, OX2, Romgaz, Schraubram, Sigenergy, Softenerg WEBUS 4 ENERGY, Solar Today, Sunotec, TBEA, Think Blu Solution, Transelectrica, Waldevar Energy, WTW Romania. Coffee Break Partner Enerta. Lanyard Partner Monsson Operation. Beverage Partner Aqua Carpatica, Alexandrion. Digital Partner Imsol. Partener pentru mobilitate BlackCab.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *