Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Cu cât a crescut prețul gazului ofertat la clienții non-casnici de la 1 ianuarie 2015

Cu cât a crescut prețul gazului ofertat la clienții non-casnici de la 1 ianuarie 2015

20 ianuarie 2015
Consumatori
energynomics

Liberalizarea pieței gazelor pentru clienții non-casnici la 1 ianuarie 2015 a determinat furnizorii de gaze să crească prețul gazelor în medie cu circa 1,42 %, respectiv circa 2,2 lei pentru fiecare MWh consumat. Piața liberă poate stabili prețul corect pentru gazele naturale doar în situația în care clientul are cunoștințele necesare, este bine și corect informat şi nu este supus presiunilor din partea furnizorilor.

În urma analizei de oferte de preț înaintate de către o parte din furnizorii de gaze naturale către clienții non-casnici, cu care aceștia au avut contract de furnizare de gaze naturale în regim reglementat până la 31 decembrie 2014, putem stabili comportamentul acestor furnizori.

Este important să prezentăm că, în cursul lunii noiembrie 2014, ANRE a stabilit prețurile reglementate pentru clienții non casnici la care acești furnizori vindeau gaze naturale. Având în vedere că în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015 nu au existat modificări esențiale în structura costurilor furnizorilor, prețul gazelor la 1 ianuarie 2015 pentru clienții non casnici ar fi trebuit să fie mai mic sau cel mult egal cu prețul gazului din luna decembrie 2014.

Această afirmație este confirmată și de practica unor furnizori, care au ofertat prețuri mai mici, respectiv de furnizori care sub presiunea unor negocieri cu clienții informați și asistați de consultanți, au încheiat contracte la prețuri sub prețul din luna decembrie 2014. În tabelul de mai jos se poate evidenţia că majoritatea furnizorilor au ofertat un preţ mediu (B1,B2,B3,B4) mai mare decât preţul reglementat al gazului cu care acești furnizori vindeau gaze până la 31 decembrie 2014.

Topul creșterii prețului mediu al gazelor ofertat la consumatorii non-casnici începând cu 1 ianuarie 2015

Tabel-furnizori-de-gaze

Doar cinci furnizori, dintre cei analizaţi, au înţeles să susţină piaţa liberalizată şi să împartă o parte din profitul lor cu clienţii. Un preţ corect la gaze nu se poate realiza fără cunoștințe minime pentru clienţi şi/sau fără o consiliere corespunzătoare. În vederea dezvoltării pieţei de gaze şi a protejării clienţilor, am lansat campania Preţuri Corecte La Gaze pe:

Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008835219110

Twiter: https://twitter.com/PretCorectLaGaz

Blogurile: www.dumitruchisalita.ro, www.adevarul.ro, www.enpg.ro

unde vom continua să prezentăm situații din piață și recomandări pentru participanții la piață.

Acestei iniţiative s-au alăturat până în prezent:

SC GECS SRL, Tel: 0729376189, email: [email protected]

SC Gas&Energy Expert SRL ,Tel: 0723923923, email: [email protected]

care vor acorda consultaţii gratis pentru clienţi non-casnici în următoarea perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *