Acasă » Electricitate » Corina Popescu: Sectorul de distribuție şi Transelectrica au nevoie de investiții în rețele

Corina Popescu: Sectorul de distribuție şi Transelectrica au nevoie de investiții în rețele

23 martie 2022
Distribuţie
energynomics

Directorul general al Electrica, Corina Popescu, semnalează că pe segmentul de distribuţie a energiei electrice lucrurile arată în continuare cu minus şi că trebuie regăsit echilibru în sector, în momentul de faţă acesta fiind pierdut.

„Dacă pe partea de furnizare lucrurile arată un pic mai bine, pe segmentul de distribuţie, cel puţin în cazul nostru, arată în continuare cu minus. Lucrul acesta evident poate să conducă la o înrăutăţire, iar noi avem o discuţie continuă cu băncile, avem nevoie de împrumuturi pentru a ne continua planurile de investiţii. Grupul Electrica fiind listat pe bursă chiar a suferit un downgrade la ratingul de ţară, noi fiind cu un notch peste ratingul de ţară, tocmai datorită acestor intervenţii în sectorul public. Deci nu a fost teoretic un downgrade, ci este o problemă pe întreaga industrie. Băncile deja ne-au informat că comitetele de risc din cadrul băncilor au ridicat un warning, de aceea au avut şi aceste reevaluări de către agenţiile de rating cu întregul sector”, a spus Corina Popescu, potrivit Agerpres.

”Este clar că lucrurile mai pot fi îmbunătăţite pe segmentul acesta. Aşa cum am spus nu ar trebui să ne construim singuri bariere. Sectorul de distribuţie şi Transelectrica au nevoie de investiţii în reţelele respective. Chiar făceam o glumă: mă bucur că sunt producătorii, care vor produce energie electrică, ce folos că nu vor mai avea reţelele care să-i alimenteze pe consumatori şi vor sta cu producţia aia acolo aşa cât vor dori dumnealor. De aceea cred că trebuie regăsit echilibrul în sector. În momentul de faţă este pierdut acest echilibru”, a mai spus Corina Popescu.

Ea a subliniat că sistemul energetic este unul care trebuie să trăiască în echilibru şi că s-a mai întâlnit cu asemenea dezechilibre majore prin anii 90.

„Este trist că astăzi avem aceleaşi dezechilibre care pot conduce la decizii greşite din perspectiva investiţiilor. Legat de garanţiile de stat eu nu sunt un specialist. Eu cred şi sper ca lucrurile să poată să fie rezolvate. Garanţiile de stat nu însemnau pentru noi decât o uşă deschisă în discuţiile cu băncile care deja au reaşezat sectorul energiei la nivelul unui sector de risc”, a afirmat Corina Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *