Acasă » Electricitate » Constantinescu, ANPC: Facturile vor fi mari pentru că aşa evoluează piața, nu pentru că furnizorii vor să fure

Constantinescu, ANPC: Facturile vor fi mari pentru că aşa evoluează piața, nu pentru că furnizorii vor să fure

10 februarie 2022
Consumatori
energynomics

Facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă.

„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi”, a precizat el, citat de Agerpres.

De la finalul anului trecut, ANPC a început noi discuţii cu furnizorii.

„Aveam să aflu că mare parte dintre facturile emise greşit deja fuseseră recalculate şi am stabilit să deschidem un canal de comunicare mult mai direct pentru a fi siguri că lucrurile acestea îşi vor urma cursul normal. Am trimis un chestionar prin care adresam operatorilor o sumă de întrebări inclusiv legate de faptul că am vrea să ştim câte facturi au fost emise cu deficienţe, câte au fost corectate pentru că au circulat în piaţă informaţii care păreau contradictorii”, a susţinut Constantinescu.

În opinia sa, este mai puţin importantă, chiar şi pentru consumatorul final, aplicarea unei sancţiuni, indiferent de valoarea acesteia.

„Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că sunt autorităţi care veghează să nu fie furaţi, cum s-a transmis, să transmitem consumatorilor că recalcularea se va face nu doar datorită supravegherii autorităţilor, ANRE şi ANPC, ci în primul rând că nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a subliniat preşedintele ANPC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *