Acasă » Petrol și Gaze » Conducta Nordstream 2 este importantă pentru Europa: Secretar de stat german

Conducta Nordstream 2 este importantă pentru Europa: Secretar de stat german

2 octombrie 2018
Furnizare
energynomics

Conducta Nordstream 2 este importantă pentru a asigura aprovizionarea cu energie, iar Rusia este un furnizor de gaze sigur și fiabil pentru Germania, a declarat Thomas Bareiss, secretar de stat german pentru energie, într-o conferință, la Londra.

Conducta Nordstream 2 va permite Rusiei să ocolească Ucraina, în transportul de gaze către Europa. Gazul urmează să înceapă să fie injectat în rețea la sfârșitul anului 2019.

Conducta a atras critici din partea Statelor Unite. Președintele american Donald Trump a declarat că proiectul crește dependența de gazul rusesc și a avertizat companiile occidentale care investesc în conductă că pot fi sancționate, potrivit Reuters.

Gazprom și partenerii săi europeni spun că proiectul Nordstream 2 are drept scop asigurarea securității energetice în regiune, deoarece producția de gaze naturale scade în Europa și Gazprom rămâne în conflict cu Ucraina.

„Știu că SUA prezintă îngrijorări … dar nu este așa de ușor. Pentru Germania, Rusia a fost întotdeauna un furnizor sigur și fiabil de gaze „, a declarat Bareiss la summitul Bloomberg NEF Future of Energy din Londra.

„Nordstream 2 ar trebui să continue, deoarece conducta asigură aprovizionarea cu energie în Europa”, a adăugat el.

Nordstream 2 AG va dubla capacitatea actuală Nordstream 1 de 55 miliarde de metri cubi de gaz pe an și este deținută de Gazprom, care preia jumătate din costurile planificate de 9,5 miliarde de euro (11 miliarde de dolari).

Restul este împărțit între cinci companii europene de energie – Uniper și Wintershall din Germania, grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, Engie din Franța și OMV din Austria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *