Acasă » Electricitate » Nuclear » CNE Kozloduy primește prima livrare de combustibil nuclear de la Westinghouse

CNE Kozloduy primește prima livrare de combustibil nuclear de la Westinghouse

24 aprilie 2024
Electricitate
energynomics

Centrala nucleară bulgară de la Kozloduy a primit prima livrare de combustibil nuclear de la Westinghouse Electric, a declarat guvernul de la Sofia.

În ianuarie, centrala a primit undă verde de la autoritatea de reglementare a energiei nucleare din Bulgaria pentru a stoca combustibilul Robust Westinghouse Fuel Assembly al Westinghouse Electric, potrivit SeeNews.

Agenția de Reglementare Nucleară a acordat CNE Kozloduy și un permis de utilizare a combustibilului, a anunțat guvernul într-un comunicat de presă.

„Plănuim să încărcăm treptat primele 43 de unități de combustibil nuclear produse de Westinghouse în Unitatea 5 a CNE Kozlodui în luna mai”, a declarat ministrul Energiei, Vladimir Malinov.

În decembrie 2022, Kozloduy a semnat un acord cu compania franceză Framatome pentru furnizarea de combustibil nuclear pentru celălalt reactor în funcțiune, Unitatea 6.

La începutul acestei luni, Westinghouse Electric a semnat memorandumuri de înțelegere cu 17 furnizori bulgari pentru participarea lor la construcția a două noi reactoare care utilizează tehnologia AP1000 de la Westinghouse la CNE Kozloduy.

Kozloduy, singura centrală nucleară din Bulgaria, operează două reactoare sovietice de 1.000 MW fiecare, care primesc combustibil nuclear de la TVEL din Rusia. Licențele de funcționare ale acestor unități vor expira în 2027, respectiv 2029.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *