Acasă » Electricitate » CITR: Planul de reorganizare pentru Electrocentrale Constanța, confirmat de Tribunal

CITR: Planul de reorganizare pentru Electrocentrale Constanța, confirmat de Tribunal

30 septembrie 2022
Electricitate
Bogdan Tudorache

Planul de reorganizare propus de CITR pentru societatea Electrocentrale Constanța SA, aflată în insolvență, a fost confirmat de către judecătorul sindic în data de 27 septembrie, acesta fiind aprobat în prealabil de creditorii companiei în procent de peste 98%. Acest angajament declarat de a implementa măsurile este un pas esențial pentru atingerea obiectivului procesului de restructurare a Electrocentrale Constanța, anume asigurarea viabilității economice pe termen lung și menținerea furnizării serviciilor de apă caldă și căldură pentru populația Municipiului Constanța.

„CITR a propus o soluție inovativă de redresare, care nu a mai fost implementată până în prezent. Strategia propusă de echipa CITR prin acest plan deschide calea pentru Primăria Constanța de a accesa fonduri europene necesare pentru a realiza investiții în sistemul de distribuție a energiei termice la nivel local, vechimea și ineficiența acestora fiind cauza principală a pierderilor agentului termic și a insolvabilității societății Electrocentrale Constanța. Mai mult, strategia creează premisele dezvoltării societății și către producția de energie electrică, într-un moment în care România are mare nevoie de energie. Proiectul se derulează cu sprijinul permanent al Ministerului Energiei”, a declarat Florin Constantin, Partener CITR, în calitate de Manager de caz CET Constanța.

Pentru asigurarea continuității activității de producție de energie termică, CITR a propus integrarea termocentralei CET Palas  în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET Constanța) și implementarea procedurii de transfer a activului industrial funcțional CET Palas în proprietatea statului român, pentru a putea fi realizat transferul acestuia ulterior în administrarea UAT Constanța prin Primăria Municipiului Constanța.

Următorul pas în procedură este implementarea mecanismului de transfer al activului industrial funcțional CET Palas în proprietatea publică a statului conform prevederilor OUG nr. 60/2019, în strânsă colaborare cu autoritățile române. În același timp,  CITR va lucra la valorificarea activelor neutilizate în activitatea curentă de producție a energiei termice, precum și la recuperarea creanțelor înregistrate față de terți. Realizarea planului se va desfășura pe o perioadă de trei ani, iar implementarea mecanismului de transfer a CET Palas către stat este estimată la o perioadă de cel puțin opt luni.

Electrocentrale Constanța SA  a intrat în insolvență în data de 24.05.2019 din cauza pierderilor majore pe lanțul de furnizare a energiei termice. Principalii creditori ai CET Constanța sunt: S.N.G.N. Romgaz , S.N.T.G.N. Transgaz, RAJA  Constanța, Tinmar Energy, Electrica Furnizare, Electrocentrale București și ANAF.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *