Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » CIR cere eliminarea ”coșului” de gaze pentru consumatorii eligibili

CIR cere eliminarea ”coșului” de gaze pentru consumatorii eligibili

3 martie 2014
Consumatori
Bogdan Tudorache

###author###

Peste 96% din sarcina de import de gaze este  asigurată de consumatorii industriali, ceea ce a dus la reducerea capacității de producție și la trimiterea unor angajați în șomaj tehnic, conform Consiliului Investitorilor Români (CIR).

Astfel, CIR a propus adoptarea unor măsuri legislative care să conducă la eliminarea sistemului ”coșului de gaze” pentru toți consumatorii eligibili. Organizația cere și scoaterea CET-urilor de pe piața reglementată și trecerea acestora pe piața liberă și corectarea Anexei 1 din HG 22/2013 cu un grafic de creștere a prețurilor la gazele din producția internă pe o perioadă mai mare de timp, ca urmare a prelungirii calendarului de liberalizare a prețurilor.

Cir mai cere și reducerea tarifelor de transport sau instituirea unui mecanism de aplicare a unor discounturi comerciale la furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii întreruptibili, crearea unor facilități de tranzacționare pentru gazele naturale, pentru contracte tip pe o săptămână, o lună, un trimestru sau un an.

Potrivit CIR, prin aplicarea legislației privind structura amestecului de gaze intern/import, Autoritatea pentru Reglementare ANRE a instituit ‘un coș’ pentru consumatorii casnici și producătorii de energie termică (pentru cantitatea de gaze utilizată la producerea de energie termică destinată populației), în care importul reprezintă 5%.

De asemenea, ”coșul”’ pentru distribuitorii de gaze naturale este format tot din 5% import. Un al treilea tip de ”coș” îl reprezintă cel destinat producătorilor de energie electrică, pentru aceștia, ‘coșul’ este format din 0% import. Având în vedere că România produce doar aproximativ 75% — 80% din necesarul de gaze naturale, s-a ajuns ca peste 96% din sarcina de import să fie asigurată de consumatorii industriali.

”În urma acestei situații dificile înregistrate pe piața gazelor naturale, s-au redus capacități din industrie, s-a diminuat producția principalelor ramuri afectate — industria siderurgică și metalurgică, construcții de mașini, sticlă și ceramică, industria chimică. În cel mai fericit caz, companiile și-au trimis angajații în șomaj tehnic, pe perioade îndelungate, toate acestea din cauza creșterii prețului gazelor”, se precizează într-un comunicat CIR.

”În aceste condiții, CIR semnalează și demonstrează că această liberalizare rapidă a prețului gazelor naturale nu aduce nimic bun nici producătorilor, nici consumatorilor și în niciun caz economiei românești”, conform comunicatului citat de Agerpres.

CIR subliniază că și Agenția Internațională pentru Energie (AIE) arăta, în ultimul său raport, World Energy Outlook 2013, că prețurile mari la energie și gaze naturale afectează competitivitatea Uniunii Europene.

”Costul cu energia poate fi vital pentru competitivitatea industriilor mari consumatoare de energie (…). Cele mai mari costuri cu energia sunt în industria chimică și petrochimică, unde acestea pot ajunge și la 80% din totalul costurilor de producție”, se specifică în raportul AIE.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *