Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Cinci firme petroliere, interesate de 100 de benzinării Petrom

Cinci firme petroliere, interesate de 100 de benzinării Petrom

4 septembrie 2014
Consumatori
energynomics

OMV Petrom scoate la vânzare maximum 100 de benzinării, vizând pe cele care nu performează atât de bine din punctual de vedere al profitabilității, scrie economica.net, citând surse din piața de carburanți. Compania spune că ar putea vinde stații în cadrul procesului de optimizare a rețelei de distribuție de carburanți.

„Revizuim în mod constant performanţa staţiilor de distribuţie din reţeaua noastră, din punct de vedere al profitabilităţii acestora. Acest proces poate rezulta în renunţarea la unele staţii care performează sub nivelul standard al companiei în ceea ce priveste volumul vânzărilor. Aşa cum am procedat şi până acum, vom raporta în mod transparent, la momentul finalizării, eventuale închideri sau vânzări de staţii”, au spus oficialii Petrom, citați de publicația amintită.

Mai multe companii de distribuție de combustibili deja s-au angajat în negocieri cu OMV Petrom, care oferă și acces la informații despre stațiile care nu vând conform standardelor interne. În total, cinci firme active și în România ar fi interesate să parafeze o tranzacție pentru aceste stații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *