Acasă » Electricitate » Christian Hagmann, Eva Energy: Suntem pionieri în furnizarea de energie pe bază de abonament

Christian Hagmann, Eva Energy: Suntem pionieri în furnizarea de energie pe bază de abonament

28 decembrie 2015
Electricitate
energynomics

Liberalizarea pieței de energie reprezintă nu doar o creștere graduală și momentană de preț la consumatorul final, dar și posibilitatea de a înființa companii noi într-un segment de piață până nu demult închis: furnizarea de energie pentru consumatorii rezidențiali. Odată eliminate tarifele fixate de stat, jocul dintre cerere și ofertă devine elementul esențial care permite apariția unor actori de piață noi, precum Eva Energy.

Împreună cu fondatorul Eva Energy, Christian Hagmann, energynomics.ro Magazine a explorat modelul de afaceri al celui mai nou furnizor de energie din România, precum și perspectivele de dezvoltare ale sectorului și ale firmei pentru anul următor.

Domnule Christian Hagmann, ce idei stau la baza Eva Energy, de unde a pornit și către ce se îndreaptă?

Lucrăm în energie de 20 de ani. Am început în Viena, unde realizam partea de management pe rețele de medie tensiune, iar în 2010 am fost invitat la niște conferințe în România, dedicate subiectului rețelelor inteligente. Pe scurt, grupul nostru face IT, proiectare și execuție de proiecte pentru energie, la care s-a adăugat și furnizarea de energie.

Când am început să activăm în România, am decis să debutăm cu servicii de IT pentru energie și cu cercetare, domeniu în care am realizat studii pe automatizări ale rețelelor, dar care nu s-au concretizat în proiecte. Ca exemplificare, împreună cu ICEMENERG și ICPE am realizat o cercetare privind preluarea de către rețeaua de transport a energiei produse de centralele pe surse regenerabile și calcularea rezervei de energie aferentă reglajului.

Ca strategie de firmă, am trecut mai întâi la o analiză a pieței de energie din România și am descoperit că e o piață cu trăsături ciudate. Spre exemplu, se pune acum accentul pe contorizarea inteligentă și pe gradul de instalare și operare a acestor instrumente de măsurare. Din punctul nostru de vedere, o astfel de acțiune trebuie să aibă la bază o gândire similară unei strategii de business; este important să fie decis mai ales procentul de energie contorizată, deoarece marii consumatorii dețin deja contoare care pot fi citite de la distanță.

Din evaluări în profunzime ale pieței de energie pe componenta de consum pornesc noțiunile de sărăcie energetică și de barometru economic. Întotdeauna o creștere economică reală se vede în consumul de energie; în primul semestru România a avut o creștere a consumului final de energie de circa 3,5%.

Fiecare companie are avantajele sale comparative. Care sunt elementele care fac din Eva Energy un competitor serios în furnizare?

În urma analizei amintite mai devreme, am decis să construiesc compania de furnizare de energie despre care vorbim azi. După decizie au urmat doi ani de pregătiri, analize și calcule interne pentru abordarea pieței pentru a nu lăsa niciun element la voia întâmplării. Nu dorim să fim vânzători de energie, ci furnizori de energie, prin urmare am căutat clienți din tot spectrul economic și social. Atât locuința din vârful dealului, cât și mall-ul din metropolă au nevoie de un furnizor de energie. Succesul încheierii de contracte de furnizare ne-a luat prin surprindere; de la un moment dat ne-am dat seama că nu putem continua fără un sistem informatic bine pus la punct, lipsa lui sau slaba arhitectură fiind considerate vulnerabilități în dezvoltare.

Cu o abordare inovatoare privind structurarea portofoliului, am reușit să ținem sub control curba de consum, iar în momentul de față suntem pionieri în furnizarea de energie pe bază de abonament, cu o marjă de toleranță privind depășirea consumului prins în contract.

În paralel, am luat măsuri de educare și informare a consumatorilor noștri, măsuri care dau roade și pe care le-am organizat în așa fel încât să nu fie nici prea mici pentru a face o diferență, dar nici prea dense, lăsând clientului timp și spațiu să proceseze datele, să învețe organic. Indiferent că își schimbă sau nu furnizorul, consumatorul care începe o negociere deja are un avantaj: nu va mai cumpăra energie la prețul pe care îl avea până acum, are alternativă, nu mai este blocat în ceva fix.

––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din decembrie 2015 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *