Acasă » Interes general » Chimcomplex promite investiții de sute de milioane de euro la Oltchim

Chimcomplex promite investiții de sute de milioane de euro la Oltchim

30 iulie 2018
Interes general
energynomics

Comisia Europeană (CE) a dat undă verde preluării Oltchim de către Chimcomplex, fuziune ce va conduce la formarea Companiei Române de Chimie. Președintele Chimcomplex, Virgiliu Băncilă, spune că “În primii trei ani după achiziţia Oltchim, vor fi făcute investiţii de 117 milioane euro, începând cu al patrulea an urmând să se investească în noua companie 450 milioane euro”.

Directoratul General pentru Concurenţă din cadrul Comisiei Europene (CE) a emis, recent, Scrisoarea de Confort privind procedura de vânzare a activelor Oltchim SA către Chimcomplex Borzeşti, arată un comunicat de presă. Acesta precizează: “Aşteptată de şase luni, scrisoarea confirmă că termenii şi condiţiile care stau la baza actualului proces de vânzare nu indică o posibilă continuitate economică între Oltchim SA şi cumpărătorii activelor, Chimcomplex Borzeşti, trimiţând astfel un semnal de aprobare şi de încredere în tranzacţie mediului financiar european”.

În ultimele două luni, au fost finalizate auditurile şi rapoartele de Due Diligence făcute de PricewaterhouseCoopers (P.W.C) şi Jacobson Londra şi au fost oferite potenţialilor finanţatori, care, în următoarele săptămâni, vor face ofertele angajante.

Băncilă a declarat: “Încheierea cu succes a acestei tranzacţii este de importanţă capitală pentru relansarea industriei chimice din România, având ca obiectiv integrarea şi dezvoltarea unui complex industrial ce va deveni unul dintre cei mai importanţi jucători din industria chimică românească şi din Europa de Sud Est”, conform Bursa.

El a mai precizat că, luna trecută, a avut întâlniri cu Ministrul Economiei Dănuţ Andruşcă şi cu experţii din ministerul de resort, stabilind un plan strategic de colaborare deschisă în parteneriat public-privat: “S-a stabilit, astfel, că prioritară este finalizarea tranzacţiei, pentru care ambele părţi vor lucra împreună, şi secundar este termenul de încheiere a acesteia. Ramura chimiei este de importanţă strategică pentru România şi merită să fie susţinută de toţi factorii de decizie, deoarece asigură pe orizontală dezvoltarea întregii economii. Ne referim aici la procesarea gazelor, unde România excelează, la consumul de energie electrică ce se produce în ţară (acum exportăm energie electrică din lipsă de consumatori mari industriali) şi la miile de locuri de muncă”.

Dat fiind tipul de tranzacţie (cea mai mare din Europa de Est din acest an), finalizarea finanţării acestei fuziuni este asistată de către senior advisorul Deloitte Londra, mai subliniază comunicatul citat lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *