Acasă » Electricitate » CEZ are suspiciuni de furt pentru aproape 20% din locurile de consum verificate

CEZ are suspiciuni de furt pentru aproape 20% din locurile de consum verificate

27 iulie 2016
Electricitate
energynomics

CEZ Distribuție a organizat un număr de 3981 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice de către consumatorii casnici și agenții economici, în intervalul aprilie – iunie 2016. Într-un comunicat, compania anunţă că în cele 7 județe în care operează au fost identificate 758 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică (19%).

Ponderea situaţiilor de acest fel s-a redus faţă de trimestrul anterior, când 3806 verificări au identificat 808 cazuri suspecte (21,2%).

Judeţul Dolj este de departe cel mai problematic, cu 355 de racordări suspecte (363, în primul trimestru), urmat de Teleorman (99, faţă de 64), Argeş (94, faţă de 157), Olt (67/66).

Într-o declaraţie recentă, oficialii companiei estimau că furturile de electricitate se plasează la 4% din volumele totale anuale. “Considerăm că mai este loc de îmbunătățire a legislației, în condiţiile în care, în prezent, legislația este favorabilă mai degrabă cu cei încalcă legea, și nu cu cei care o respectă. Am observat că există contradicții între legislația primară și cea secundară, în ceea ce privește furturile de energie electrică”, a apreciat Martin Zmelik, country manager CEZ România.

Un studiu internaţional încheiat în anul 2000, aprecia că un sistem energetic foarte eficient paote avea o pondere a furturilor de 2-4%, în vreme ce sistemele mai puţin perfomante ating procentaje ale furtirilor din reţea de 9-12%. Analiza citată mai constata că furtul de electricitate este corelat cu nivelul de bună guvernanţă al regiunii; astfel, „se înregistrează un nivel mai ridicat al furturilor în ţările dominate de lipsă de responsabilitate, instabilitate politică, administraţie ineficientă şi coruptă”.

CEZ Distribuţie reaminteşte că „sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare”. În plus, „consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentarii cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice și respectând prevederile legale in vigoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *